Skip to main content

                               „Cum arată astăzi școala, va arăta mâine țara.”
                                                                                                             Spiru Haret

Dragi elevi şi eleve,
Stimaţi părinţi,
Iubiţi dascăli şi ostenitori de Şcoală Românească,

Cu ajutorul Domnului Dumnezeu, ne aflăm iarăşi la începutul unui Nou An Şcolar, prilej de bucurie, emoție și speranță pentru elevi, profesori și părinți deopotrivă.

S-au mai scuturat câteva zile din calendar, vacanța și-a strâns încet bucuriile, iar clopoțelul școlii îi cheamă din nou pe elevi la carte, la învățătură, la osteneală și la bucuria de a descoperi.

În dimineața aceasta de septembrie, mii de copii pornesc cu entuziasm spre școală. Unii sunt mititei, cu ghiozdane parcă mai mari decât ei, şi pășesc pentru prima dată pragul unei clase, privind cu ochii mari spre lumea care li se deschide înainte.

Alți copii se întorc la băncile cunoscute, la colegi, la dascăli și la cărțile rămase pentru câteva luni în așteptare.

Cei mai mari încep deja să privească spre examene, spre facultate, spre meseria și rostul pe care și le vor alege în viață.

Tuturor astăzi le spunem cu dragoste: Bine ați venit la Școală și să vă fie de folos!

Școala nu este sau nu ar trebui să fie numai o clădire cu săli, table, cataloage și clopoțel.

Școala să ştiţi dragi elevi şi eleve este unul dintre locurile în care omul învață să devină om!

De aceea, în această zi de sărbătoare a Școlii Româneşti, Vă transmitem tuturor binecuvântarea Noastră arhierească și dorirea ca Anul Şcolar 2026–2027, să fie unul roditor, cu sănătate, pace, putere de muncă și multe împliniri!

 

Dragi copii și tineri,

Școala vă deschide din nou porțile și vă cheamă la una dintre cele mai frumoase osteneli ale vieții: învățătura.

Să iubiți cartea, să vă prețuiți profesorii, să nu vă temeți de muncă şi să preţuiţi hărnicia! Învățați nu doar pentru note, examene și diplome, ci pentru a vă forma mintea, caracterul și pentru a vă pregăti să fiți de folos familiei, Ţării noastre, Bisericii și societății în general!

Trăim într-o vreme în care informația ajunge la noi cu o rapiditate aproape negândită acum câţiva ani, iar tehnologia ne oferă posibilități extraordinare, dar se cere şi multă responabilitate şi înțelepciune pentru întruparea lucrărilor bune!

Putem găsi repede o informație, însă înțelepciunea nu se dobândește printr-o simplă atingere a ecranului, ci ea se câștigă prin studiu, muncă, experiență, rugăciune și mai cu seamă răbdare.

Să nu uitați că adevărata educație nu înseamnă numai să știi multe, ci și să devii un om bun. Cartea luminează mintea, credința luminează sufletul, iar bunătatea luminează viața celor din jur.

Fiecare dintre voi a primit de la Dumnezeu un dar sau mai multe daruri.  Descoperiți aceste daruri, cultivați-le și nu le risipiți prin lene sau nepăsare!

Nu vă descurajați atunci când întâmpinați greutăți, pentru că o nereușită poate fi îndreptată; o lecție neînțeleasă de cineva poate fi învățată, iar un drum greu poate fi străbătut prin muncă și perseverență.

Învățați cât puteți de mult și cât puteți de bine; nu doar pentru note; nu doar pentru diplome; nu doar pentru a spune într-o zi că ați terminat o școală.

Învățați pentru ca nimeni să nu vă poată întuneca mintea cu minciuna. Învățați pentru a putea deosebi binele de rău, adevărul de fals, lucrul de preț de lucrul fără valoare.

Învățați pentru ca mâine să puteți fi medici buni, profesori buni, ingineri buni, arhitecţi buni, preoți buni, cercetători, artiști, meșteșugari sau oameni pricepuți în orice meserie veți alege.

Dar, mai presus de toate, învățați să fiți oameni buni, pentru că lumea nu duce lipsă numai de oameni inteligenți. Lumea duce lipsă, uneori, de oameni buni şi înţelegători!

Cartea luminează mintea, credința luminează sufletul, iar bunătatea luminează viața celorlalți.

 

Iubiţi dascăli şi profesori,

Vă adresăm un gând de aleasă prețuire și recunoștință pentru slujirea educaţională pe care o împliniți cu multă dragoste şi jertfelnicie de multe ori.

A fi dascăl înseamnă mai mult decât a transmite informații valoroase şi a preda lecţii la clasă din manual.

Avem încredinţarea că mai întâi de toate înseamnă a forma caractere, a descoperi daruri, a încuraja și uneori a schimba printr-un cuvânt bun şi din inimă, drumul în viaţă al unui copil sau tânăr.

Să aveți răbdare cu cei care învaţă mai lent, să-i încurajați pe cei care se îndoiesc de propriile puteri și să-i ajutați pe cei foarte buni să înțeleagă că adevărata valoare merge întotdeauna împreună cu modestia și responsabilitatea.

 

Stimaţi părinți,

În anul 2026, proclamat în Patriarhia Română drept Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar – mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame, ne amintim cu atât mai mult că prima școală a copilului este familia.

Ne aducem aminte anul acesta, în chip deosebit, de sfintele femei ale Bisericii, dar și de toate mamele, bunicile şi surorile creștine, care fără să fi scris tratate despre educație, au crescut generații întregi prin credință, jertfă, bun-simț și dragoste.

Înainte de a învăța să scrie și să citească, un copil învață acasă ce înseamnă respectul, dragostea, rugăciunea, bunăcuviinţa, cinstea și bunătatea. Părinții şi cei apropiaţi din casa sa sunt cei dintâi dascăli, iar familia rămâne locul în care se pun temeliile omului de mai târziu, care trebuie să devină folositor societăţii.

Dăruiți-le copiilor nu numai cele necesare vieții și educației, ci și timpul dumneavoastră. Ascultați-i, încurajați-i, rugați-vă pentru ei și împreună cu ei.

Copiii au nevoie de carte și de școală, dar au nevoie, în aceeași măsură de dragostea și prezența părinților.

Biserica, Familia și Școala, în calitate de piloni ai societăţii româneşti sunt chemate să lucreze împreună pentru creșterea și formarea tinerei generații, pentru ca tinerii să devină oameni bine pregătiți, dar și oameni cu suflet frumos, conștiință dreaptă și dragoste față de aproapele.

La începutul acestui nou an școlar, rugăm pe Mântuitorul Iisus Hristos, Învățătorul desăvârșit al lumii şi al tuturor, să lumineze mințile elevilor şi elevelor din România şi din diaspora, iar pe Maica Domnului Sporirea Minții, o rugăm să-i ocrotească și să le dăruiască spor la învățătură!

Îndreptăm o rugăciune curată şi către Sfânta Muceniță Filoteea de la Curtea de Argeș, ocrotitoarea copiilor și a tinerilor, să-i păzească pe toți cei care pășesc astăzi cu emoție și nădejde pragul școlii!

Domnul Dumnezeu să binecuvinteze elevii, dascălii, părinții şi pe toţi ostenitorii instituţiilor de învăţământ, să dăruiască tuturor sănătate întreagă, pace, răbdare, înțelepciune și putere multă de muncă!

Să aveți un an școlar binecuvântat, cu spor la carte, bucurii și împliniri dintre cele mai frumoase!

Cu arhierească binecuvântare și părintească dragoste,

† CALINIC ARGEȘEANUL
Arhiepiscop al Arge
șului și Muscelului