Cu binecuvântarea și aprobarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la solicitarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscop și Mitropolit al Târgoviștei, și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, racla din argint masiv rânduită procesiunilor, în care sunt așezate spre cinstire părticele din Moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș și ale Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel, va fi dusă în procesiune la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște, în perioada 10–12 august 2026.
Racla va fi însoțită de o delegație de clerici a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, participarea la manifestările religioase de la Târgoviște având loc cu prilejul sărbătoririi Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, ocrotitorul spiritual al Arhiepiscopiei Târgoviștei.
Prezența sfintelor moaște la Târgoviște constituie un prilej de aleasă bucurie duhovnicească și de întărire a comuniunii dintre cele două eparhii, legate printr-o îndelungată istorie bisericească și prin mărturisirea aceleiași credințe. Credincioșii vor avea astfel posibilitatea de a se închina sfintelor odoare și de a cere, prin rugăciune, mijlocirea Sfintei Mucenițe Filofteia și a Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel.
În după-amiaza zilei de 12 august 2026, la încheierea manifestărilor de la Târgoviște, racla de argint cu sfintele moaște va fi readusă la Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeș.
Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului







