Educația este un factor modelator de suflete, de inimi. „Omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale, scoate cele bune, pe când omul rău, din vistieria cea rea a inimii lui, scoate cele rele. Căci din prisosul inimii grăieşte gura lui” (Luca 6, 45), ne învață Domnul nostru Iisus Hristos. Astfel, omul își creează întâi unele principii de viață, bune sau greșite, și apoi ajunge să le urmeze. Educația se face în familie, continuă în școală și în Biserică, dar și în mediul social în care se află copilul.
Părintele slujitor Dan Stancu de la parohia Glavacioc, protoieria Costești a fost în mijlocul copiilor de la grădinița din localitate, unde a participat la serbarea de sfârșit de an. În cadrul evenimentului, a rostit un cuvânt de învățătură, mulțumind cadrelor didactice pentru implicare, părinților pentru atenta purtare de grijă și copiilor pentru dragostea de a învăța și de a se pregăti pentru viitor. În final, au fost oferite daruri.











