În Duminica a II-a după Rusalii, a Sfinților Români, foarte mulți credincioși din municipiul Curtea de Argeș, precum și pelerinii veniți să se închine Sfintei Mucenițe Filoteea, și-au îndreptat pașii către Noua Catedrală Arhiepiscopală, care poartă hramurile: Sfânta Muceniță Filoteea și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.
Cu această ocazie, credincioșii au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură, Întâistătătorul Eparhiei, a vorbit despre bogăția duhovnicească a Neamului Românesc, evidențiată prin numeroșii sfinți pe care Dumnezeu i-a dăruit Bisericii și poporului român. Înaltpreasfinția Sa a subliniat că acești sfinți reprezintă modele autentice de credință, jertfelnicie și mărturisire a lui Hristos.
De asemenea, Ierarhul a evidențiat eforturile și preocuparea deosebită ale Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru cercetarea, promovarea și canonizarea sfinților români, astfel încât exemplul vieții și al lucrării lor duhovnicești să fie cunoscut și urmat de cât mai mulți credincioși.
Noua Catedrală din municipiul Curtea de Argeș are rol de Necropolă Regală și Arhiepiscopală. Acest proiect este rezultatul parteneriatului încheiat la data de 10 mai 2009 între Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului și Casa Regală a României.





























































