Skip to main content

Mănăstirea „Sfânta Treime” din Ionești și-a sărbătorit hramul, prilej de mare bucurie duhovnicească pentru obștea monahală și pentru numeroșii credincioși veniți să participe la acest moment de sărbătoare. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură, Inaltpreasfintia Sa a vorbit despre Sfânta Treime; ea Se face prezentă în casele noastre prin credință. Totodată, a amintit învățătura Sfântului Apostol Pavel, potrivit căreia omul este templul Dumnezeului Celui viu.

Construită în satul Redea, comuna Buzoiești, noua mănăstire este așezată în sudul județului Argeș, la aproximativ 7 kilometri de orașul Costești.

Potrivit documentelor istorice, în aceste locuri a existat, în anul 1785, Mănăstirea de călugări Butoiul, situată pe Valea Plescării și aparținând moșiei Butoianca. Această așezare monahală exista însă și în vremea domnitorului Mihai Viteazul. Un căpitan al acestuia, pe nume Radu, a primit ca danie această moșie din partea Doamnei Stanca, soția marelui voievod.

În prezent, la inițiativa Chiriarhului Eparhiei, viața monahală a fost reînviată în noua mănăstire. Lucrările au fost începute de preoții Corneliu Popescu și Nicolae Stoica. Din anul 2011, la acest așezământ monahal a fost adus părintele protosinghel Ioachim Zlotar, venit de la Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung Muscel.