Skip to main content

În a doua zi a praznicului Învierii Domnului, mănăstirea argeșeană Negru Vodă din municipiul Câmpulung Muscel a trăit momente de mare încărcătură spirituală. Credincioșii musceleni au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic.  Ierarhul Argeșean a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură, Chiriarhul Eparhiei a vorbit despre însemnătatea acestei mari sărbători pascale în care suntem chemați să ne bucurăm.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, starețul Mănăstirii Negru Vodă a oferit Înaltpreasfințitului Părinte Calinic un dar deosebit, constând în acoperăminte pentru sfintele vase, de trebuință în desfășurarea vieții liturgice, cu ocazia prăznuirii ocrotitorului de nume, Sfantului Ierarh Calinic de la Cernica. Acest gest exprimă atât prețuirea și respectul față de ierarh, cât și grija pentru frumusețea și buna rânduială a slujirii bisericești.

Astăzi este prăznuit Sfantul Ierarh Calinic de la Cernica, împreună cu mama sa Sfânta Cuvioasa Filofteia de la Pasărea. În mod obișnuit, zilele lor de pomenire coincid cu Sâmbăta Mare și cu Duminica Învierii Domnului, însă, datorită importanței deosebite a acestor zile din calendarul liturgic, prăznuirea celor doi sfinți a fost mutată în a doua zi de Paști.

Începuturile mănăstirii Negru Vodă se regăsesc în anul 1215 , aceasta trecând ulterior prin diferite etape de rezidire și restaurare. Desfințată în 1959 de regimul comunist a fost reînființată în anul 1989 prin grija Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, funcționând în prezent ca mănăstire de călugări. În ultimii ani, așezământul monahal muscelean a trecut printr-un amplu proces de restaurare finanțat cu fonduri europene.