La invitația Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj Napoca, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului, Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, a participat în perioada 26-27 Martie, la mai multe evenimente culturale și educaționale în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă.
Cu acest prilej, în ziua de 27 martie, în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj Napoca, Înaltpreasfinția Sa, a prezentat și ultima apariție editorială, Catehismul filosofic, aflat la a doua ediție.
Prin această carte, ierarhul argeșean propune o reflecție accesibilă asupra marilor întrebări ale existenței, îmbinând gândirea filosofică și perspectiva teologică ortodoxă. Un număr semnificativ de tablete inspirate de modelul catehetic tradițional, dar orientate spre teme universale precum sensul vieții, cunoașterea, libertatea, suferința și relația omului cu Dumnezeu sunt expuse într-un stil clar și meditativ, adresându-se atât cititorilor familiarizați cu filosofia, cât și celor interesați de o introducere spirituală în problematica ei. Autorul urmărește să arate că filosofia autentică nu este separată de credință, ci poate deveni un drum către înțelegerea mai profundă a adevărurilor creștine și a condiției umane.
Filosofia își găsește adevărata valoare doar atunci când este luminată de perspectiva ortodoxă, deoarece, în absența revelației divine, ea rămâne limitată la speculații omenești și la adevăruri parțiale.
Ortodoxia nu anulează căutarea filosofică, ci o împlinește, oferindu-i un fundament sigur în adevărul revelat și în experiența vie a lui Dumnezeu. În acest cadru, întrebările despre existență, sens și moralitate nu mai rămân suspendate în relativism, ci capătă răspunsuri ancorate în absolut. Astfel, filosofia devine cu adevărat valoroasă nu ca scop în sine, ci ca instrument care, orientat corect, conduce spre cunoașterea deplină a adevărului în lumina credinței ortodoxe.
Cartea este, deopotrivă, un îndrumar de idei care se regăsesc în filosofie și în teologia creștină. Titlul, atât de inspirat, de catehism filosofic, sugerează o expunere sistematică a ideilor filosofice fundamentale, într-o formă accesibilă, similară catehismelor religioase.
Lucrarea a fost prezentată de către dl. Ionuț Isac, cercetător la Academia Română, Institutul “George Barițiu” al Academiei Române, filiala Cluj.
Acesta a subliniat că avem de-a face cu o Istorie a filosofiei scrisă și interpretată diferit. În mod constant, în astfel de crestomații apare situația paradoxală, nefericită, a filosofiei, vazută ca o știintă nematurizată. Abordarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic urmează o altă cale, mai destinsă, punctată de o narațiune metodică, presărată pe alocuri cu umor. Este vorba despre o incursiune care cultivă figurile axiale ale iubirii de înțelepciune din cele mai vechi timpuri până astăzi. Sunt vizate și personalitățile feminine, pe care autorul le supranumește reginele filosofiei sau reginele gândirii, de obicei omise de alți istorici ai filosofiei.
Inedită este permanenta interacțiune teologie-filosofie, dar și tonul relaxat, umorul și ironia autorului.
Este evidentiată receptarea scrierilor filosofice în societatea noastră. Accesibilitatea lucrării îi conferă încă o și mai mare valoare, fiind adresată unui public aflat pe toate treptele interpretării gândirii filosofice. Eseurile din carte sunt instructive pentru cititor, fiind, deopotrivă, îndemnuri tacite pentru scriitorii tineri din domeniu. Ierarhul argeșean ne pune la îndemână o carte plină de experiențe culturale, reflecții și povețe, o lucrare care instruiește și stimulează cititorul la propriile căutări pe drumul spinos al filosofării, având în minte și în suflet credința în divinitatea călăuzitoare.
În final, Părintele Mitropolit Andrei Andreicuț și-a exprimat bucuria pentru prezența arhiereului argeșean la Cluj și a evidențiat că volumul lansat este extrem de valoros. Filosofia fiind iubirea de înțelepciune, trebuie să aibă la bază începutul înțelepciunii, care este frica de Dumnezeu. Tânjirea supremă, la care ne indeamnă și această carte, este să ajungem la frica fiilor, care fac voia tatălui pentru că îl iubesc. Totodată, i-a indemnat pe studenții teologi să o citească, în pofida ispitei internetului, a mass mediei.



































