Mișna este una dintre cele mai importante scrieri ale iudaismului rabinic, reprezentând codificarea Legii Orale evreiești – tradițiile interpretative transmise secole de-a rândul pe cale orală și puse în scris sub coordonarea rabinului Iehuda ha-Nasi. Dincolo de valoarea sa juridică și religioasă, Mișna oferă și detalii istorice care pot lumina în mod neașteptat lectura Noului Testament.
Un asemenea detaliu privește un loc situat în apropierea Betleemului, la aproximativ un kilometru și jumătate, numit Migdal-Eder – „Turnul turmei”. Potrivit tradiției iudaice consemnate în Mișna, această zonă era rezervată exclusiv turmelor Templului din Ierusalim. Acolo pășteau mieii destinați jertfelor zilnice și, în special, mielul pascal. Nu era un câmp obișnuit: alte turme nu aveau voie să pășuneze acolo. Era un spațiu consacrat, rânduit pentru jertfă.
Evanghelia ne spune că Iisus S-a născut într-o iesle, în Betleem. Nu într-o casă, nu într-un loc ales de oameni, ci într-un spațiu al animalelor. Privită în lumina acestui context istoric, Nașterea capătă o profunzime teologică aparte: Hristos Se naște lângă mieii de jertfă pentru că El Însuși este „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1,29).
Ieslea este locul comun al mieilor. În acest spațiu Se așază și Iisus. Nu în centrul oficial al cultului, nu în spațiul vizibil al puterii religioase, ci într-un grajd modest, aflat însă chiar pe pășunile rânduite pentru jertfă.
La fel de grăitor este faptul că primii care primesc vestea Nașterii nu sunt preoții Templului, ci păstorii. Nu niște păstori oarecare, ci cei care aveau grijă de turmele Templului, oameni simpli, fără prestigiu, deși legați direct de jerfele pentru cultul iudaic. Lor li se vestește Evanghelia mai întâi.
Mielul adevărat Se naște în locul mieilor, pentru ca toate jertfele să-și afle împlinirea în El. De la iesle la Cruce, drumul este deja trasat. Strigătul care leagă ieslea de Cruce nu este o metaforă literară, ci realitatea însăși a întrupării. Viața lui Iisus nu este împărțită între o copilărie idilică și o suferință apărută accidental. De la primul plâns al Pruncului până la strigătul de pe Golgota, este același drum, același trup, aceeași viață asumată până la capăt.
Plânsul Pruncului nu este doar foame sau frig. Este intrarea lui Dumnezeu într-o lume rănită, în condiția omului supus timpului, durerii și morții. De aceea Apostolul Pavel spune că Hristos este „născut din femeie, născut sub Lege” (Galateni 4,4). El intră deplin sub greutatea existenței omenești, fără a ocoli nimic din ea.
Acest strigăt se adâncește odată cu trecerea anilor. Psalmii dau glas acestei experiențe: „Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne” (Psalmul 129, 1). Pe Cruce, strigătul ajunge la adâncul ultim: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27, 46). Iisus rostește cuvintele Psalmului 21 (22), asumând până la capăt drama părăsirii.
Acest strigăt dovedește realitatea Patimilor. Crucea nu este o aparență și nici o scenă simbolică, ci suferință reală, asumată integral. Aici se află miezul mântuirii: Dumnezeu nu explică suferința, ci o poartă.
În lumea romană, crucea era simbolul suprem al rușinii și al terorii. Cicero observa că până și cuvântul „cruce” ar trebui îndepărtat din gândirea unui cetățean roman. De aceea, vestirea unui Mesia răstignit a fost pentru lumea antică un scandal. Pruncul din iesle și Omul de pe Cruce nu sunt două imagini contradictorii, ci una singură.
A-L primi pe Iisus nu înseamnă doar a primi iertarea păcatelor, ci a-L primi pe El întreg: Mântuitor și Domn. Kyrios nu este un titlu simbolic, ci afirmarea unei domnii reale. Credința vie nu caută doar harul, ci și adevărul; nu doar mântuirea, ci și ascultarea. Harul nu desființează adevărul, iar Evanghelia nu anulează chemarea la o viață transformată.
Ieslea și Crucea sunt din lemn: din smerenia prin care Dumnezeu Se face aproape și din jertfa prin care mântuiește lumea. Omul nu este chemat să caute în afară spectaculosul, ci să-și lase inima străbătută de Cuvânt. Acolo, în adâncul ființei, Îl întâlnește pe Domnul care mântuiește.
✍️ Protos. Prof. Rafael Vintilă
Paraclisul Universitar „Întâmpinarea Domnului” – Rectorat Pitești
Proiect al Sectorului Cultural și Comunicații Media și al Sectorului Învățământ și Activități cu Tineretul
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului
