Skip to main content

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul a organizat diferite evenimente prilejuite de prăznuirea Zilei Culturii Naționale.

Preoții slujitori Moisescu Ionuț Daniel și Moraru Alexandru de la parohia Domnești de Sus, au fost prezenți la Biblioteca „Luca Paul”, unde preșcolarii coordonați de educatoarele: Trăistaru Maria, Bănică Nicoleta, Talpazan Andreea și Andrei Adelina, au susținut un atelier de creație. În partea a doua a evenimentului, elevii de la clasele pregătitoare, coordonați de doamnele Protopopescu Florina, Crăciun Petruța, Gagiu Ioana și Georgescu Iuliana, au ascultat un cuvânt despre poetul național, și au recitat poezii.