,,Hristos Se naște, măriți-L!
Hristos din Ceruri, întâmpinați-L!
Hristos pe pământ, înălțați-vă!
Cântați Domnului tot pământul și cu bucurie lăudați-L, popoare, că S-a preamărit!
Iubiți Creștini și Creștine,
Când ajungem în puterea înțelegerii celei mai mari taine din viața noastră, întrebările principale pe care ni le punem în mod tainic sunt acestea: Cine ne-a adus pe lumea aceasta? Care este începutul nostru? Și mai ales, care au fost motivele venirii noastre în frumusețea acestei lumi văzute?
Răspunsul la întrebările noastre le putem găsi în Sfânta Scriptură: „Și a făcut Dumnezeu pe om, după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat și femeie.” (Facere 1, 27)
Dacă folosim o traducere mai apropiată de originalul textului putem citi: „Și a zis Dumnezeu: să facem om după chipul și după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peștii mării, păsările cerului, animalele domestice toate vietățile ce se târăsc pe pământ.” (Facere 1, 26)
De cele mai multe ori, mintea noastră nu se mulțumește doar să știe că ne-a creat Domnul Dumnezeu.
Și atunci, ne întrebăm: care să fie motivul aducerii noastre pe lume?
Răspunsul îl găsim tot în Sfânta Scriptură, când Domnul Dumnezeu ne spune prin gura profetului Ieremia: „Atunci mi S-a arătat Domnul Dumnezeu din depărtare și mi-a zis: „Cu iubire veșnică te-am iubit și de aceea Mi-am întins spre tine bunăvoința.” (Ieremia 31, 3)
În nicio altă scriere a lumii, nu se mai află o astfel de mărturisire sau declarație de iubire, care nu este valabilă numai pentru o perioadă de timp, sau pentru o „vreme oarecare”, ci este o mărturisire de iubire veșnică.
Să luăm aminte așadar la dragostea lui Dumnezeu pentru noi, oamenii!
Este potrivit să medităm asupra acestei taine unice: glasul Domnului Dumnezeu auzindu-se peste toate veacurile și mileniile când lumea s-a născut din iubirea veșnică a Sfintei Treimi.
Astfel, avem asigurarea că nu suntem singuri în Universul acesta nesfârșit, că avem un Părinte Iubitor pentru totdeauna, și că Cerul s-a unit cu Pământul, prin razele Iubirii Dumnezeiești, fără de sfârșit din veșnicie.
A lega aceste două stări: iubirea și veșnicia, înseamnă un fenomen unic, și un privilegiu străluminat de harul Duhului Sfânt!
De câte ori citesc versetul celebru din Eremia 31, 3, sunt fericit și sunt asigurat de un lucru clar și evident în lumea aceasta, zbuciumată și plină de răutăți și primejdii de tot felul, și anume: Marea Iubire a lui Dumnezeu pe care o are pentru umanitate!
După așezarea omului întru ființă, așa cum aflăm în Cartea Sfântă, că a luat ,,Domnul Dumnezeu țărână din pământ, a făcut pe om și a suflat în fața lui suflare de viață și s-a făcut omul ființă vie” (Facere 2, 7), zidirea aceasta unică a fost rânduită într-un loc ales, în Eden: „Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, și a pus acolo pe omul care-l zidise; … și l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze și s-o păzească.” (Facere 2, 8,15)
Grădina din Eden era frumoasă și bogată în roade: „Și a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi, plăcuți la vedere și cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul raiului era pomul vieții și pomul cunoștinței binelui și răului.” (Facere 2, 9)
Pentru o bună orânduială „a dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam poruncă și a zis: din toți pomii din rai poți să mănânci, iar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit! (Facere 2, 16 – 17)
După cum citim în Scripturile „Bătrâne”, prin Eva a început drama și tragedia umană, pentru că, ispitită fiind de diavolul invidios și mincinos pe fericirea primei perechi umane, vrăjmașul i-a șoptit Evei, că dacă mănâncă din pomul oprit, ochii i se vor deschide: „Dumnezeu știe că în ziua în care veți mânca din el vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul.” (Facere 3, 5)
Așadar, a mâncat Eva, a dat și lui Adam, au greșit amândoi, și au „cunoscut”, ce anume? „Atunci li s-au deschis ochii la amândoi și au cunoscut că erau goi, și au cusut frunze de smochin și și-au făcut acoperăminte.” (Facere 2, 7) De aici îndrăznim să credem că pomul din care au mâncat primii oameni era smochinele!
După cum se vede, minciuna diavolului a prins: în loc să fie ca Dumnezeu, au ajuns să-și vadă goliciunea neascultării, ceea ce a dus la pedeapsa pe care a hotărât-o Domnul Dumnezeu – pentru șarpele ispititor: „pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii între toate animalele și între toate fiarele câmpului, pe pântecele tău să te târăști și țărână să mănânci în toate zilele vieții tale;” (Facere 3, 14)
Pentru femeie: „Voi înmulți mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale; în dureri vei naște copii; atrasă vei fi către bărbatul tău și el te va stăpâni.” (Facere 3, 16)
Pentru Adam: „Pentru că ai ascultat vorba femeii tale și ai mâncat din pomul din care ți-am poruncit: „Să nu mănânci”, blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrănești din el în toate zilele vieții tale!” (Facere 3, 17)
Cei trei răzvrătiți: diavolul în chip de șarpe, Adam și Eva, ultimii trebuind să își recunoască greșelile și să-și ceară iertare cu căință sinceră, au dat vina unii pe alții: „De aceea l-a scos Domnul Dumnezeu din grădina cea din Eden, ca să lucreze pământul, din care fusese luat. Și izgonind pe Adam, l-a așezat în preajma grădinii celei din Eden și a pus heruvimi și sabie de flacără vâlvâietoare, să păzească drumul către pomul vieții.” (Facere 3, 23 – 24)
Aceasta este starea în care au ajuns strămoșii noștri de demult, Adam și Eva. De atunci și până astăzi, ascultând porunca Domnului Dumnezeu: „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul” (Facere 1, 28), Iisus Hristos ne arată în Evanghelia după Sfântul Apostol Ioan, că: „Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar după ce a născut copilul, nu-și mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume.” (Ioan 16, 21)
De câte ori citesc asemenea mărturie a Domnului Iisus Hristos, înțeleg bine și definitiv taina creației primare și binecuvântarea și grija Domnului Dumnezeu pentru fericirea și mântuirea capodoperei Sale, zidită din iubire nemuritoare.
În Universul vizibil, prima zidire a fost a omului binecuvântat, despre care scriitorul inspirat de Duhul Sfânt, Sofocle în opera sa Antigona, a scris: „În lume-s multe mari minuni, minuni mai mari ca omul nu-s!”
Întrucât această zidire nu a fost atât de vitează și capabilă să repare neascultarea din Paradis, cu uimire citim în Noul Testament, mărturisirea mângâietoare a lui Iisus Hristos, prin Sfântul Evanghelist Ioan: „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” (Ioan 3, 16)
Drept măritori Creștini și Creștine,
Mare bucurie ne cuprinde inima când auzim citindu-se aceste unice cuvinte pline de iubire dumnezeiască, căci grăiește Domnul Dumnezeu către Moise: „Voi milui pe cine vreau să miluiesc și Mă voi îndura de cine vreau să Mă îndur. Deci, dar, nu este nici de la cel care voiește, nici de la cel ce aleargă, ci de la Dumnezeu, Care miluiește.” (Romani 9, 15 – 16)
Din când în când, este potrivit să ne întrebăm, de ce a trimis Domnul Dumnezeu, din sfatul Sfintei Treimi, pe Fiul Său, Unul-Născut în lume? Iată motivația: „Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin el lumea.” (Ioan 3, 17)
Pentru a restabili legătura cu Domnul Dumnezeu – legătura ascultării și iubirii – este necesar să credem ferm în Iisus Hristos, Fiul Omului și Fiul lui Dumnezeu, mărturisit chiar de cei care au ispitit pe Adam și Eva: „Din mulți ieșeau și demoni, care strigau și ziceau: Tu ești Fiul lui Dumnezeu. Dar El, certându-i, nu-i lăsa să vorbească acestea, că știau că El este Hristosul.” (Luca 4, 41)
Avem încredințarea solemnă: „Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a și fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu. Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume, și oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele. Că oricine face rele urăște Lumina și nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârșite.” (Ioan 3, 18 – 21)
Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos ne amintește și ne îndeamnă, ca în rugăciune neîncetată să chemăm numele lui Iisus Hristos, potrivit Sfintei Scripturi: „Și tot cel ce va chema numele Domnului Iisus se va mântui. (Fapte 2, 21)
La credința în Domnul nostru Iisus Hristos este nevoie să adăugăm o atitudine de recunoaștere sinceră a scăderilor și neputințelor noastre, și să ne pocăim, după cum ne spune Cartea Faptele Apostolilor: „Deci pocăiți-vă și vă întoarceți ca să se șteargă păcatele voastre. Ca să vină de la fața Domnului vremuri de ușurare și ca să vă trimită pe Cel mai dinainte vestit vouă, pe Iisus Hristos.” (Fapte 3, 19 – 20)
Pentru a mărturisi cu sinceritate bucuria Nașterii lui Iisus Hristos „la plinirea vremii”, trebuie ca împreună cu îngerii și păstorii să cântăm într-un glas: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14), precum se cântă și azi, cu evlavie la Peștera din Betleemul Iudeii.
În același fel, toată suflarea românească se cuvine să cânte colindele sau colinzile noastre românești, care sunt însemnele Iubirii Divine pentru noi, zidirea Sa binecuvântată!
După cum cunoașteți, în diferite zone ale lumii sunt războaie și alte situații jalnice.
Pentru a se opri orice război este necesar să înmulțim rugăciunile pentru statornicirea Păcii Eterne în lume, și să nu uităm niciodată îndemnul Mântuitorului Hristos, rostit în Predica de pe Munte, pentru fiecare dintre noi în parte:
„Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema”.
„Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.”
Pentru a se salva frumusețea lumii văzute și valorile religioase, culturale, istorice și artistice, și mai mult, viețile oamenilor, să facem o vreme de post și rugăciune ca să ne miluiască Domnul Dumnezeu, cu pacea aducătoare de liniște și bucurie!
Astăzi, de Ziua Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, să cântăm cu toții într-un glas:
,,Hristos Se naște, măriți-L!
Hristos din Ceruri, întâmpinați-L!
Hristos pe pământ, înălțați-vă!
Cântați Domnului tot pământul!
Vă dorește din inimă,
Spor binecuvântat de sănătate,
Și bucurie în fiecare zi,
† Calinic Argeșeanul,
Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului.
25 decembrie 2025
Casa Scriitorului – Oeștii-Pământeni
România de la Argeș
