Skip to main content

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Social, Filantropic și de Misiune și Învățământ și Activități cu Tineretul,  a organizat în această perioadă diferite activități de  pregătire și implicare a  elevilor din unitățile de învățământ,  în organizarea concertelor de colinde prilejuite de Sfântului Praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.

Colindătorii de la Școala Gimnazială „Prof. Dr. Vasile Vasilescu” Oești, însoțiți de cadrele didactice, au adus bucuria sărbătorilor la Schitul Sfântul Ierarh Nifon și Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla din satul Oeștii Pământeni. Prin colinde tradiționale, elevii au transmis mesaje de credință, pace și speranță, păstrând vii obiceiurile strămoșești și întărind legătura dintre școală, comunitate și lăcașul de cult. Evenimentul a fost primit cu emoție, recunoștință și binecuvântare sfântă.