Colindatul este un obicei străvechi. Cei dintâi colindători au fost păstorii care au venit la peștera luminată unde S-a născut Pruncul Iisus și bucurându-se de acest semn ceresc și de glasul îngerilor, au vestit în cetatea Betleemului minunea la care au fost martori.
În biserica parohiei Domnești de Sus, protoieria Curtea de Argeș, elevii claselor I A, I B și cei din clasa a II-a, coordonați de doamnele învățătoare Dana Maria Nițu, Ramona Elena Bănică și Marina Nițu, au adus vestea bună a Nașterii Pruncului Iisus, prin colindele frumos interpretate.
A fost rostit un cuvânt de mulțumire de către preoții slujitori Moisescu Ionuț Daniel și Moraru Alexandru, în mijlocul cărora s-a aflat și părintele Ovidiu Marian Vlăsceanu, coordonatorul Sectorul Cultural și Comunicații Media al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.
După datină străbună, colindătorii au primit daruri.





















