Într-o lume în care omul cade adesea sub povara propriilor greșeli șu a prejudecăților, există momente în care Dumnezeu deschide uși pe care nimeni altcineva nu le poate deschide. Un astfel de moment s-a petrecut în Penitenciarul Mioveni, sub conducerea domnului director Ghebaru Patric, care, cu deschidere, discernământ și responsabilitate, a înțeles că adevărata reabilitare nu începe cu zidurile, ci cu inima omului.
Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș, prin implicarea doamnei comisar Adriana Ciucă, care a adus perspectiva ordinii, a responsabilității civice și a unei societăți care nu renunță la ideea de îndreptare și reintegrare a celor aflați în detenție.
Universitatea Politehnica București, prin domnul conf. univ. dr. habil. Claudiu LANGA, decanul Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, s-a alăturat acestei acțiuni prin delegarea doamnei Lect. univ. dr. Ioana Dumitru, oferind dialogului cu deținuții profunzime psihologică, înțelegere și respect pentru demnitatea fiecăruia.
Iar peste toate aceste eforturi omenești s-a așezat binecuvântarea Bisericii.
Prezența Părintelui rev. prof. Rafael Vintilă a adus în mijlocul celor privați de libertate un mesaj curățitor al Evangheliei: nimeni nu este pierdut pentru totdeauna, nimeni nu este condamnat să trăiască veșnic în întunericul trecutului său; fiecare om poate renaște. “Orice sfânt are un trecut şi orice păcătos are un viitor”. Evanghelia după Matei, capitolul 25, 31-46, este una din pildele în care ni se spune să-i cercetăm pe cei flămânzi, pe cei însetaţi, pe cei înstrăinaţi, pe cei goi, pe cei bolnavi şi pe cei întemniţaţi în carceră. Atunci pe Domnul îl cercetăm.
Părintele a vorbit cu putere despre experiențele carcerale ale Apostolilor Petru și Pavel, despre rugăciunile Bisericii pentru „cei robiți de patimi și pentru cei închiși pe nedrept” și despre tâlharul mântuit, primul cetățean al Raiului, un exemplu că harul poate străbate chiar și cele mai groase ziduri.
A vorbit și despre înțelegerea creștină a „idolului”: nu doar ca o imagine, ci ca orice patimă care subjugă omul. Apostolul Pavel avertizează că dorințele pătimașe pot deveni forme de închinare falsă (Coloseni 3, 5). În consilierea celor dependenți, preotul privește atât simptomele fizice, cât și comportamentul, identificând cauze precum curiozitatea, anturajul nociv sau fragilitățile familiei. Semnele comportamentale, deteriorarea relațiilor, pierderea interesului, iritabilitatea, lipsa motivației, schimbarea cercului de prieteni, sunt pași care indică o cădere, dar și locul în care poate începe vindecarea.
Activitatea de catehizare din penitenciare este interconfesională și este necesară pentru a oferi cunoaștere religioasă și a explica modul în care unitatea credinței se exprimă în diversitatea formelor liturgice. Viața creștinului se hrănește din participarea la slujbe și din aprofundarea Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții Creștine. Astfel, în penitenciar, Liturghia, Maslul, Acatistele sau Denia devin prilejuri de luminare, fiecare predică fiind parte dintr-un program catehetic atent adaptat perioadelor liturgice și nevoilor sufletești ale celor închiși.
Pentru câteva ore, în Penitenciarul Mioveni, zidurile nu au mai fost ziduri.
