Când vorbim despre ospitalitate, nu se înțelege filantropia, ci un fel de drept, și în acest caz ospitalitatea înseamnă dreptul unui străin ca să nu fie tratat dușmănește din cauza venirii lui pe teritoriul altuia.
Acesta poate să-l trimită înapoi, dacă aceasta se poate face fără ruinarea lui; dar câtă vreme el are o purtare pașnică, la locul lui, n-are să-l întâmpine cu dușmănie. Nu este un drept de ospitalitate, pe care acesta să-l poată pretinde (pentru ceea ce s-ar cere un tratat special de binefacere, prin care ar fi găzduit pentru câtva timp), ci un drept la vizită, pe care-l au toți oamenii, de a se oferi spre societate, conform dreptului posesiunii comune a suprafeței pământului, pe care, ca suprafață de glob, nu pot să se răspândească la infinit, ci în cele din urmă totuși trebuie să se tolereze unul alături de altul, de la origine însă nimeni nu are mai mult drept de a se afla într-un loc al pământului, decât altul. Părțile nelocuite ale acestei suprafețe, marea și pustiurile de nisip, despart această comunitate, însă așa, că corabia sau cămila (corabia pustiurilor) fac țintă apropierea peste aceste întinderi fără stăpân, și folosirea dreptului asupra suprafeței, care îi revine genului omenesc în comun spre o posibilă comunicație.
Cu acest chip, continente depărtate unele de altele, pot intra în relațiuni pașnice între ele, relațiuni care pe urmă devin public legale, și astfel pot să apropie din ce în ce tot mai mult genul uman, în sfârșit, de o Constituție Internațională!
După cum vedem, s-a ajuns așa de departe cu comunitatea (mai îngustă sau mai largă) ce în genere s-a întins printre popoarele pământului, încât vătămarea dreptului într-un loc al pământului se simte în toate locurile: astfel ideea unui drept internațional nu este un fel de închipuire fantastică și exaltată a dreptului, ci o întregire necesară a codului nescris, precum și a dreptului de Stat, dreptul public al omului în genere, și astfel spre pacea eternă să pășim, clădind Noua Ordine Spirituală Mondială!
Calinic Argeșeanul
