Penitenciarul Mioveni a fost gazda unui eveniment spiritual deosebit, desfășurat în cadrul proiectului „Tabor – Tradiție și Actualitate în Biserica Ortodoxă Română”. Această activitate face parte dintr-un proiect amplu de asistență religioasă și reintegrare socială, derulat în parteneriat cu Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului.
Un sobor format din șapte preoți a oficiat Taina Sfântului Maslu la Biserica Penitenciarului Mioveni, aducând astfel alinare și speranță deținuților.
Slujba a pus în lumină (Taborul) ca moment de transfigurare și nou început, un mesaj deosebit de relevant pentru persoanele aflate în detenție.
Preoții au slujit cu o frumusețe aparte și o dăruire profundă, transformând capela penitenciarului într-un spațiu de autentică comuniune. Această slujire pilduitoare a demonstrat, încă o dată, rolul esențial al Bisericii Ortodoxe Române în susținerea celor aflați în încercare.
Evenimentul a continuat cu o ședință de lucru dedicată planificării și eficientizării proiectului “TABOR”. Ședința a fost coordonată de Părintele Diaconescu Puiu Andrei, Consilierul Eparhial al Arhiepiscopiei, responsabil cu Sectorul Social-Filantropic și Misionar, alături de Părintele capelan. Discuțiile s-au concentrat pe modalitățile optime de implementare a proiectului, subliniind necesitatea unei prezențe constante și de calitate a clerului în viata deținuților după liberare, conform tradiției și actualității misiunii Bisericii.
Activitatea de la Penitenciarul Mioveni reconfirmă angajamentul ferm al Bisericii Ortodoxe Române de a fi un sprijin activ pentru reintegrarea socială și spirituală a deținuților.























