Credincioșii din parohia argeșeană Slatina, aflată în Protoieria Curtea de Argeș, au trăit astăzi, în duminica a XX-a după Rusalii, momente de mare bucurie. Prezent în mijlocul credincioșilor din această localitate, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, a oficiat slujba de resfințire a bisericii parohiale și Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
A fost săvârșită și slujba de sfințire a capelei mortuare, precum și un parastas pentru ctitorii, binefăcătorii și slujitorii acestui sfânt lăcaș.
În cuvântul rostit cu acest prilej, Ierarhul a vorbit despre începuturile lucrării arhierești pe meleagurile argeșene și muscelene, arătând cum a îndemnat și a sprijinit pe slujitorii Bisericii, în ridicarea de noi locașuri de cult, așa cum este și biserica acestei parohii, care a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare.
Aceste lucrări au fost coordonate de părintele paroh Grigorescu Andrei Alexandru, care a rostit un cuvânt de mulțumire, amintind de ctitorii și binefăcătorii care au ajutat, în acești ani, la toate lucrările începute și duse la bun sfârșit, iar pentru aceste proiecte a primit, din partea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, distincția de iconom stavrofor.
Chiriarhul Eparhiei a oferit câteva distincții pentru ostenitorii acestor lucrări. Astfel, doamna Făcăleață Ioana – Prefectul Județului Argeș, pentru ajutorul oferit a primit medalia creștin ortodoxă „Sfânta Muceniță Filoteea”, domnul Cojocaru Ion, primarul Comunei Nucșoara a primit medalia creștin-ortodoxă „Sfântul Iachint”, fiind acordate și Diplome de Vrednicie celor care au ajutat substanțial bunul mers al lucrărilor.
În perioada anilor 1991-1993, s-a zidit din temelie, biserica Parohiei Slatina, Comuna Nucșoara, Protoieria Curtea de Argeș, Județul Argeș, cu osteneala și cheltuiala locuitorilor satului Slatina, și a altor oameni de bine, având hramul Sfânta Treime și Sfântul Ierarh Nicolae – Arhiepiscopul Mirelor Lichiei.
Prezentă în istoria localităților pe care Neamul Românesc se întemeiază, Comuna Nucșoara este o localitate pe Valea Râului Doamnei, spre nord, sub vârful Strungii, la poalele Munților Făgăraș, care se compune din satele Nucșoara, Gruiu, Sboghițești și Slatina.
În ceea ce privește numele comunei, acesta este un diminutiv, un toponim, provenind de la substantivul nucă.
Ni s-au păstrat două mărturii despre această denumire: una, datorată legendelor transmise oral, potrivit cărora bărbatul care a înființat satul s-ar fi așezat într-un loc numit „Sub nuci”, iar cea de-a doua, provenită de la călătorul Paul de Alep, arhidiaconul sirian al Patriarhului Macarie al III-lea al Antiohiei, care spunea, în anul 1658, descriind mănăstirea Brădet: „Lângă ea se află un sat numit Nucșoara, adică satul nucilor, aici fiind mulți nuci. Acest sat este în vârful unui munte, și prin urmare domină cea mai mare parte din câmpia Țării Românești.”
Atestarea documentară a comunei datează din data de 25 Iunie 1547, când domnul Țării Românești, Mircea Ciobanul, emitea la București un hrisov, în care întărește dreptul de proprietate al Mănăstirii Curtea de Argeș, asupra localității Nucșoara: „Din mila lui Dumnezeu, io Mircea voevod și domn a toată Țara Ungro-Vlahiei, fiu al marelui și bunului Radu Voevod. Dă domnia mea această poruncă a domniei mele, sfintei mănăstiri numită Argeș, ca să-i fie ocină în Nucșoara care se numește de la vadul Bujoarei, până la râu și până în văile lui Mănăilă.”
În componența comunei, cel mai vechi sat atestat documentar este Slatina, care apare pentru întâia oară menționat, într-un document din anul 1526, luna lui Cuptor, fiind un hrisov emis de către Cancelaria Domnească a Voievodului Radu de la Afumați, domn al Țării Românești.
În limbajul vremii, documentul amintit mai sus, consemna un sat intitulat Slătuni, în realitate satul Slatina de astăzi.
Satul își datorează numele influenței slave, unde slatină se referă la existența sării în zona respectivă. Din vechime s-a păstrat informația că din Slatina s-a extras chiar și aur. Scriitorul român, Ioan Slavici, ne-a lăsat următoarele cuvinte despre acest lucru: Pe Râul Doamnei, în sfârșit, e mai spre șes satul Domnești, iar în fund Slatina, unde pe acele timpuri se spăla aur din nisipul adus de râu din munți.”
Calitățile naturale ale zonei l-au determinat pe regele Ferdinand Întregitorul, să construiască aici un castel din lemn de plop pentru Regina Maria, care din păcate a fost distrus în anii `50, de regimul comunist.
De altfel, Regele Ferdinand a îndrăgit aceste locuri, aducând meșteri italieni pietrari, să locuiască în zonă, în frunte cu Olivotto Ștefan, de la numele căruia podul din sat se numește Podul lui Ștefan, ai cărui urmași sunt astăzi meșteri populari.
Viața religioasă în această parte de lume se pierde departe în negura Istoriei, necunoscându-se cu exactitate când a fost construită prima biserică din localitate, cel mai probabil aceasta fiind din lemn.
Locuitorii satului Slatina, oameni credincioși, și cu frica lui Dumnezeu, au dorit să aibă și ei propria biserică, unde să se roage pentru ajutor și iertare, și să-i mulțumească Domnului Dumnezeu pentru toate binefacerile din viața lor.
Astfel, la inițiativa, îndemnul și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, care s-a îngrijit la venirea în Argeș și Muscel, acum 40 de ani, ca fiecare comună ori sat din Argeș și Muscel, să aibă propria biserică ortodoxă, a fost constituit un comitet de inițiativă, alcătuit din: Enache Nicolae, Comânescu Gheorghe, Știrboiu Constantin, Milea L. Ion, Chirca I. Gheorghe, Fulga Gh. Ion, Milea G. Lucă, Mielu Ion, Samoilă Petre, Enache Constantin Șuță Gheorghe, Manu Ion, Mielu Elena, Chirca Eugen, Chirca A. Ion, Jubleanu Gheorghe, Chirca A. Gelu, Ghemerez N. Vasile, Fulga E. Ion, Ghemerez N. Constantin, Butoi I. Ion, Adămoiu Nicolae, Milea Constantin, Solomon Gheorghe, Fulga Gheorghe, Manu Gheorghe, Dan Anghel, Fulga N. Luca, care a hotărât începerea lucrărilor de zidire a bisericii Parohiei Slatina, Protoieria Curtea de Argeș.
Lucrările de construire au fost executate de către meșterii Ghinea Nicolae, Titi Vasile și Preda Emanoil, sub coordonarea preotului paroh Racoviță Ioan, sprijiniți de preotul paroh Oprescu Ioan de la Parohia Nucșoara, în perioada anilor 1991-1993.
Biserica a fost înfrumusețată cu pictură bisericească interioară murală de către pictorul argeșean Ilie Căpușe, în perioada anilor 1993-1995, slujba de târnosire fiind săvârșită de către Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, la data de 27 Octombrie 1993.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, a dorit și a insistat ca în satele Slatina și Sboghițești, să fie construite biserici ortodoxe noi, care astăzi își dovedesc pe deplin rolul și rostul în viața comunității locale.
Cele două biserici ortodoxe au fost edificate în aceeași perioadă, fiind vizitate de multe ori de către Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, pe atunci Episcop al Argeșului și Teleormanului, dar și deputat, în Primul Parlament democratic din România, de după anul 1989.
La biserica din satul Slatina, au slujit de-a lungul vremii mai mulți preoți, dintre care amintim pe: preotul Sturzeanu Victor-Dumitru, Hera Gheorghe, Badea Ion și Enache Ion – Cristinel, fiecare ostenindu-se după puteri pentru întreținerea, restaurarea și înfrumusețarea bisericii parohiale.
Cum nimeni și nimic în această lume trecătoare, nu este ferit de trecerea vremurilor, nici biserica Parohiei Slatina nu a fost ocolită, astfel că, la această biserică și la curtea parohială, se impuneau efectuarea mai multor lucrări de restaurare, împodobire, zidire și reamenajare.
Biserica parohială, din satul Slatina, ca multe biserici, parohii, mănăstiri și schituri din cuprinsul Argeșului și Muscelului, își leagă renașterea și frumusețea actuală, de activitatea pastoral-misionară și edilitară a Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.
Având cunoscută vocație de ctitor și rectitor, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, a purtat de grijă Parohiei Slatina, Protoieria Curtea de Argeș, Județul Argeș, iar după transferul părintelui Enache Ion – Cristinel la Parohia Budeasa Mică, Protoieria Mioveni, a aprobat numirea în postul de paroh, la această parohie, începând cu data de 18 Iulie 2023, a preotului Grigorescu Andrei – Alexandru.
Cu binecuvântarea și aprobarea Ierarhului Argeșului și Muscelului, preotul paroh Grigorescu Andrei – Alexandru, sprijinit de Primăria Comunei Nucșoara, prin domnul primar Cojocaru Ion, de membrii Consiliului Parohial, ai Comitetului Parohial, de enoriașii parohiei, precum și de alți oameni de bine, începând cu anul 2023, au realizat mai multe lucrări de restaurare, zidire, și înfrumusețare, după cum urmează:
– restaurarea tâmplei (catapetesmei) bisericii și aplicarea foiței de aur;
– refacerea Sfintei Mese, înlocuirea instalației electrice, primenirea Sfântului Altar, și lăcuirea stranelor bisericești și a lambriului;
– dotarea și înfrumusețarea bisericii cu mobilier bisericesc din stejar, obiecte de cult noi, înlocuirea celor două policandre, și așezarea în naos, deasupra policandrului a unui număr de 60 de candele;
– schimbarea ușilor împărătești și diaconești, a gresiei din pronaos, și a pardoselii de pe solee, și montarea de travertin;
– pictarea celor 25 de medalioane exterioare, de către domnul pictor Preda Florin;
– înlocuirea jgheaburilor și realizarea unui sistem de drenaj pentru evacuarea apei pluviale din curtea parohială;
– turnarea aleilor din beton care înconjoară biserica;
– nivelarea curții parohiale, și efectuarea mai multor lucrări de igienizare, toaletare și curățare a vegetației din curte;
– refacerea gardului exterior;
– schimbarea ușilor de acces în biserica, la bibliotecă și spre clopot, cu uși din stejar;
– curățarea și revopsirea fațadelor bisericii;
– montarea unei centrale termice noi, suplimentarea sistemului de încălzire cu radiatoare din aluminiu în biserică, și instalarea a 3 (trei) ventiloconvectoare;
– îmbunătățirea sistemului de iluminat interior și exterior, și alte lucrări necesare în exteriorul bisericii.
O lucrare edilitară și duhovnicească în același timp, necesară pentru enoriașii Parohiei Slatina, a fost construirea Capelei mortuare, în incinta curții parohiale, lucrare sprijinită financiar de domnul ctitor Enache Constantin Cătălin, fiu duhovnicesc al parohiei, de Primăria Comunei Nucșoara, și de enoriașii parohiei.
Astăzi biserica parohială se arată primenită și îmbrăcată în haine de sărbătoare, și zâmbind în soarele Domnului, precum florile de primăvară.
Toate lucrările enumerate mai sus, nu se puteau realiza fără sprijinul financiar și moral al Primăriei Comunei Nucșoara, care a finanțat lucrările cu suma de 32.000 lei, prin domnul Primar Cojocaru Ion (care de altfel a ajutat și personal); a membrilor Consiliului Parohial, Comitetului și Adunării Parohiale, dar și a altor oameni iubitori de zidiri sfinte, care au dăruit financiar și moral, pentru Sfânta Biserică, din puținul, sau preaplinul inimii lor, știuți fiind numai de cel care primește darul, și de Domnul Dumnezeu, Care pe toate le vede și le cunoaște, dintre care amintim: Samoilă Marian, Dinculescu Norbert Daniel, Crăciun Cristina Filofteia, Simion Nicolae, Mielu Ion, Milea Aurelia, Fulga Elena, Fulga Vasile Valentin, Florea Gheorghe.
Socotind că toate acestea sunt binecuvântate de Domnul Dumnezeu, cu părintească dragoste am hotărât: săvârșirea Slujbei de resfințire a bisericii Parohiei Slatina, Protoieria Curtea de Argeș, Județul Argeș, astăzi, Duminică, 19 Octombrie 2025, în Duminica a 20-a după Rusalii, împreună cu un ales sobor de preoți și diaconi, în vremea păstoririi Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la 40 de ani de la hirotonia Noastră întru Arhiereu, ca prinos de mulțumire adusă Domnului Dumnezeu și sfinților care m-au călăuzit și ocrotit încă din pruncie.
- created by dji camera
- created by dji camera
- created by dji camera

















































































