Mai aproape de secolul XX vom aminti câte ceva despre filosoful, scriitorul și gânditorul creștin Gilbert Keith Chesterton (1874-1936), născut la Londra. Învață pictura, iar în 1890 a editat prima sa carte de poezii: Cavalerul sălbatic! La început a aparținut de Biserica Anglicană, iar în 1922 a trecut la catolicism, dedicându-se valorilor creștine. Călătorea prin lume ținând cursuri în Europa, America, Palestina, ultimii 20 de ani locuind singur, murind la 14 iunie 1936. El milita pentru trezirea calității uimirii, a capacității de a vedea lumea de parcă ai vedea-o pentru prima dată! A fost un ziarist în adevăratul înțeles al cuvântului, cu gândire originală în lucrările sale istorico-literare și teologice.
A scris aproape 80 de cărți, sute de poezii, două sute de povestiri, patru mii de eseuri, câteva piese, romanul: Omul care era joi; Sfera și Crucea, Hanul zburător și multe altele, iar lucrările sale originale au devenit lucrări literare științifice: Robert Browning, Charles Dickens, George Bernard Shaw; Robert Louis Stevenson și Chancer. N-au lipsit nici tratatele filosofico-religioase, dedicate apologiei Creștinismului (Sfântul Francis din Asisi și Toma de Aquino).
Să ne înfruptăm din gândirea lui:
– Arhitectura este alfabetul giganților!
– Sărmanii se revoltau uneori și odinioară față de o guvernare rea; bogații – întotdeauna și împotriva oricărui lucru!
– Într-o operă măreață întotdeauna se află un adevăr simplu.
– În extazul victoriei se uită greșelile și se nasc extremele!
– Hoțul ține cont de proprietatea ta. El vrea să o posede pentru a ține și mai tare cont de ea!
– Educația copiilor depinde de atitudinile adulților față de ei, și nu de atitudinea adulților față de problemele educației!
– Democrație înseamnă guvernarea celor needucați, iar aristocrație – guvernarea celor prost educați!
– Fiecare politician este un politician promițător!
– Viața este întotdeauna serioasă, dar să trăiești întotdeauna serios este cu neputință! Scuza arogantă este încă o insultă!
– Ortodoxia este normalitate, sănătate, iar sănătatea este mai interesantă și mai complexă decât nebunia!
Calinic Argeșeanul










