Skip to main content

Alt înțelept din cei șapte antici greci a fost Cleobulos din Lindos (538-470 î. Hr.), care avea o forță fizică uriașă și o mare frumusețe fizică, dar și o cultură, pe cât se putea în vremea aceea, drept fapt, că a compus multe cântece și ghicitori. Ne-am fi bucurat să fie și azi din opera lui, dar el a devenit celebru datorită cugetărilor sale, fiind săpate pe tăblițe de piatră pe frontoanele templelor din Grecia, cu deosebire la Delfi!

Să vedem cugetările sale, rămase până la noi:

– Nu te umfla în pene la fericire și nu te umili la nenorocire!

– Mărită-ți fiicele după vârstă când încă sunt fecioare, și după minte când sunt deja femei! Ia-ți nevastă pe măsură!

– Să-ți placă mai mult să asculți, decât să vorbești.

– Stăpânește desfătarea!

– Nu râde pe seama celor caraghioși că-ți vor deveni dușmani!

– Nu-i disprețui pe cei săraci!

– Trebuie să asculți, dar nu să tragi cu urechea.

– Învață să suporți cu noblețe vicisitudinile sorții!

– Nu te mângâia și nici nu te certa cu nevasta de față cu lumea: prima e semn de prostie, a doua de nebunie!

– Nu săvârși nimic prin forță!

Credem că Cleobulos cel puternic fizic și frumos, a pățit multe pozne, de a scris cugetarea de mai sus, care sună ca un sfat, dar mai ales ca o poruncă: Nu săvârși nimic prin forță!

Avertisment pentru buna orânduire socială în Vatra Românească!

Calinic Argeșeanul