Pentru majoritatea oamenilor, începutul anului este marcat la 1 ianuarie, cu artificii, zgomot și planuri noi. În Biserică, însă, anul nu începe iarna, ci la 1 septembrie. Este o rânduială veche, așezată încă din anul 325, la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, și păstrată până astăzi.
De ce tocmai această dată?
Răspunsul vine din tradiția biblică. Evreii își începeau anul civil în luna Tişri, adică septembrie. Prima zi era prilej de odihnă, de citire a Scripturilor și de aducere de jertfe Domnului. Biserica așază timpul sub semnul mântuirii, unind reperele Vechiului Legământ cu plinirea lor în Hristos, după cuvântul Său: „N-am venit să stric, ci să împlinesc” (Matei 5, 17). Tot în această perioadă, potrivit calendarului iudaic, Mântuitorul Iisus Hristos a intrat în sinagoga din Nazaret și a citit profeția lui Isaia:
„Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns ca să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiți cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea și celor orbi vederea; să eliberez pe cei apăsați și să vestesc anul plăcut Domnului” (Isaia 61, 1-2; Luca 4, 18-19).
Era începutul activității Sale publice și începutul unui „an plăcut Domnului” pentru întreaga omenire.
Înainte de Înălțarea Sa la cer, Mântuitorul a făgăduit Apostolilor Săi: „Iată, Eu voi fi cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 20). Potrivit acestei făgăduințe, Biserica a fost preocupată încă de la început să facă simțită prezența Sa, așezând timpul sub binecuvântarea Duhului Sfânt și rânduind anul liturgic ca un drum de comuniune neîntreruptă cu Dumnezeu și Sfinții.
Dacă anul bisericesc începe la 1 septembrie, anul liturgic își are izvorul și centrul în Sfintele Paști, praznicul Învierii Domnului. Este semnificativ că prima mare sărbătoare a anului bisericesc, așezată în ziua a opta, este Nașterea Maicii Domnului. Ziua a opta are un simbolism adânc: ea arată începutul noii creații în Hristos, care se împlinește prin ascultarea și smerenia Noii Eve – Fecioara Maria.
Această zi este legată de Duminică, ziua Învierii Domnului, numită și „ziua fără de apus”, adică ziua veșniciei pe care o trăim în fiecare Sfântă Liturghie. De aceea, prăznuirea Nașterii Maicii Preacurate, chip al Bisericii, ca prima mare sărbătoare a noului an bisericesc, înseamnă începutul nașterii noastre în Împărăția cerurilor, o împărăție deja prezentă prin Hristos, dar care se va descoperi pe deplin la sfârșitul veacurilor.
Sfinții, în frunte cu Maica Domnului, pe care îi prăznuim de-a lungul anului, sunt frații și prietenii noștri mai mari, care au făcut vizibilă în viața lor această viață nouă a noii creații.
Anul bisericesc este organizat în jurul Paștilor, sărbătoarea centrală a credinței noastre, și se împarte în trei mari perioade:
Triodul, perioada de pregătire prin pocăință,
Penticostarul, perioada pascală a bucuriei Învierii,
Octoihul, perioada de după Rusalii, a vieții în Duhul Sfânt.
Astfel, fiecare an liturgic este o călătorie prin Evanghelie: de la pocăință, la Înviere și apoi la viața plină de har a Bisericii.
Dar dincolo de împărțiri și rânduieli, începutul de an bisericesc ne amintește un adevăr esențial: timpul este darul lui Dumnezeu. Apostolul Pavel ne avertizează: „Răscumpărați vremea, căci zilele rele sunt” (Efeseni 5, 16). De aceea, Biserica nu începe anul cu petreceri lumești, ci cu rugăciune și cu binecuvântare.
În Biserică ne întâlnim cu Cel fără de timp, cu Dumnezeu Cel veșnic, Care însă „la plinirea vremii” (Galateni 4, 4) a intrat în timp prin întrupare, ca să ne dăruiască veșnicia. Aceasta este adevărata noutate: fiecare an liturgic nu este doar o trecere a zilelor, ci o șansă de a ne apropia mai mult de Împărăția care nu are sfârșit.
Astăzi, într-o lume grăbită și obosită, începutul anului bisericesc rămâne o chemare la liniște, rugăciune și speranță. Este o invitație să ne rânduim viața nu după calendarul agitat al lumii, ci după timpul sfințit al lui Dumnezeu.
La 1 septembrie, Biserica nu ne propune doar o schimbare de dată, ci o schimbare de inimă. Pentru că adevărata împlinire a timpului nu este în succese trecătoare, ci în comuniunea cu Hristos, Cel ce dă sens fiecărei clipe.
✍️ Protos. Prof. Rafael Vintilă
Paraclisul Universitar „Întâmpinarea Domnului” – Rectorat Pitești
📌 Un proiect al Sectorului Cultural și Comunicații Media și al Sectorului Învățământ și Activități cu Tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului
