Pe 29 august, Biserica rânduiește o zi de post. Această zi ne amintește cât de repede cade omul atunci când își lasă viața condusă de patimi și cât de luminos rămâne cel ce stă statornic în virtute.
Primind încă de la naștere o misiune cu totul aparte, Ioan a fost glasul celui ce strigă în pustie și Înaintemergător al Domnului: prin nașterea sa a vestit Nașterea Mântuitorului, iar prin moartea sa mucenicească a preînchipuit Jertfa de pe Cruce, pregătind poporul pentru venirea lui Hristos și chemându-l la pocăință. Sfântul Ioan și-a trăit viața în postire, rugăciune și curăție. Nu a căutat faimă omenească, ci a trăit liber de orice poftă lumească, arătând lumii pe Domnul Iisus Hristos.
În această zi, creștinii evită mâncărurile grele și băuturile, aleg simplitatea, preferă apa și liniștea, se feresc de dansuri provocatoare, citesc Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul, se adună în rugăciune și împart pachete cu fructe, pâine și apă.
Evanghelia ne amintește drama ospățului lui Irod. Regele, îmbătat și îmbuibat, orbit de dansul Salomeei și prins de orgoliul de a nu-și retrage jurământul nechibzuit, a poruncit moartea dreptului lui Dumnezeu.
Un dans, o făgăduință nesăbuită și un rege slab de caracter au dus la uciderea Înaintemergătorului Domnului. Trei patimi au stat la rădăcina acestei crime: desfrânarea, beția și mândria. Acest trio pierzător este promovat și astăzi în numele falsei libertăți, adică al libertinajului. Câte vieți tinere nu s-au stins în nopți de beție, desfrâu și petreceri necugetate, în aceleași capcane în care a căzut și Irod.
Salomeea a dus capul Sfântului mamei sale, Irodiada. Aceasta, plină de ură pentru că Ioan îi mustrase păcatul în public, adică legătura nelegiuită cu Irod, fratele soțului ei, a înfipt cu un ac limba prorocului, batjocorind pe cel care spusese adevărul. De teamă să nu învie, a ascuns capul într-un loc necurat al palatului. Mai târziu, Salomeea a murit în chip înfricoșător, într-un râu înghețat, când sloiurile de gheață i-au prins gâtul și i-au retezat capul. Precum dansase altădată la curtea lui Irod, așa s-a învârtit zadarnic în apă. Astfel s-au împlinit cuvintele Mântuitorului: „Căci toți cei ce ridică sabia, de sabie vor pieri” (Matei 26, 52).
Irod Antipa era căsătorit cu fiica regelui Aretas al Arabiei, dar a alungat-o pentru a trăi cu Irodiada. Jignirea aceasta l-a făcut pe Aretas să pornească război împotriva lui, iar Irod a fost înfrânt. În cele din urmă, împreună cu Irodiada, Irod a fost izgonit de împăratul Caligula și a sfârșit în exil, în sărăcie și rușine, departe de slava de odinioară.
Istoricul Iosephus Flavius, contemporan cu acele vremuri, scrie în lucrarea Antichități iudaice că Irod l-a ucis pe Ioan „ca nu cumva marea influență pe care Ioan o avea asupra oamenilor să-l determine să declanșeze o răscoală și să-l aducă pe Irod în puterea lui. Căci ei păreau pregătiți să facă orice i-ar fi sfătuit el. De aceea Irod a socotit că este mai bine să-l omoare”.
Sfântul Ioan Botezătorul nu este cinstit doar de creștini, ci și de unele grupări gnostice (mandeeni, nazorei), precum și de musulmani. Aceștia din urmă dețin moaște ale Sfântului, păstrate în moschei, cel mai cunoscut loc de pelerinaj fiind Moscheea Omeiadă din Damasc, Siria, unde există un sanctuar închinat Sfântului Ioan Botezătorul.
Ziua aceasta este și ultima mare sărbătoare a anului bisericesc, pentru că la 1 septembrie începe un nou an duhovnicesc. Nu întâmplător, Tăierea Capului Sfântului Ioan prefigurează Vinerea Patimilor, ziua răstignirii Domnului, iar anul acesta cade chiar într-o vineri.
Acest praznic rămâne pentru noi o lecție valoroasă: plăcerea pătimașă aduce moarte sufletească, iar postul, rugăciunea și curăția dau antrenament în libertate, luminare și discernământ.
Sfântul Ioan ne arată că adevărata libertate nu stă în a face tot ce vrem și cum vrem, ci în a rămâne cu Hristos până la sfârșit, pentru că doar „Adevărul ne va face liberi” (Ioan 8, 32). Rămânând în Biserică, „stâlpul și temelia adevărului” (I Timotei 3, 15), vedem în ce stare se află sufletul nostru, căci aici se descoperă întregul adevăr și sens al vieții noastre.
✍️ Protos. Prof. Rafael Vintilă
Paraclisul Universitar „Întâmpinarea Domnului” – Rectorat Pitești
📌 Un proiect al Sectorului Cultural și Comunicații Media și al Sectorului Învățământ și Activități cu Tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului
