Cred că ar fi potrivit ca să trecem în revistă și ceea ce gândea filosoful și scriitorul francez J.J. Rousseau (1712-1788), despre maiestuoasa existență a Domnului Dumnezeu: „Să comparăm scopurile deosebite, mijloacele, legăturile prescrise de tot felul, apoi să ascultăm simțirea noastră lăuntrică, ce minte sănătoasă poate să respingă această dovadă?…Cum sunt oamenii lipsiți de prejudecăți cărora ordinea văzută a Universului să nu le arate o Inteligență mai presus de toate?…Mintea se rătăcește și se pierde în această nesfârșire de raporturi dintre făpturile din univers, care nu se confundă una cu alta. Sunt presupuneri absurde afirmațiile acelora care susțin că armonia din Univers este datorită mecanismului orb al materiei, care se mișcă la întâmplare. Acei care tăgăduiesc unitatea de plan, care se vădește în legăturile ce există între toate părțile acestui mare tot, în zadar încearcă să acopere vorbele lor neînțelese cu abstracțiuni, cu combinări, cu principii generale, cu termeni simbolici: orice ar face ei, îmi este cu neputință să concep un sistem de ființe așa de statornic orânduite, fără să nu concep o Inteligență, care poruncește toate acestea, adică, Domnul Dumnezeu!
Tot ceea ce văd în jurul meu nu-mi îngăduie să cred că materia nemișcată și moartă a putut să dea naștere la ființe vii și simțitoare, că un destin orb a putut să producă ființe inteligente, că ceea ce nu gândește a putut să dea naștere la ființe care gândesc!” (Emile, cartea IV).
Limpezimea gândirii acestui savant este ușor de înțeles, spre bucuria noastră și a celor care iubesc lectura care zidește.
Calinic Argeșeanul
