Skip to main content

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului și eparhia noastră a fost prezentă la Tabăra Națională de Cultură și Spiritualitate „Tradiție și Noutate” organizată de Episcopia Caransebeșului de tinerii: Cotea Lucian-Marian și Mazilescu Ioan din municipiul Curtea de Argeș.

În inima Munților Banatului, într-un colț de natură binecuvântat cu liniște și frumusețe, s-a desfășurat în perioada 4–10 august 2025 Tabăra Națională de Cultură și Spiritualitate „Tradiție și Noutate”, organizată de Episcopia Caransebeșului, în parteneriat cu Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte (ATOR BM).

Evenimentul a adus împreună tineri din întreaga țară, într-o săptămână de formare, comuniune, descoperire a valorilor perene ale credinței și culturii românești, dar și deschidere spre metode moderne de implicare și responsabilizare socială.

Tabăra debutează cu sosirea participanților în stațiunea Poiana Mărului, urmată de un moment liturgic de deschidere (Te-Deum) și o seară de intercunoaștere. Tinerii vor avea ocazia să prezinte, în cadrul unei seri culturale, elemente definitorii ale zonei de proveniență – tradiții, port popular, obiceiuri și valori locale.

Prima zi de activități tematice este dedicată descoperirii patrimoniului cultural și spiritual al Banatului de Munte, printr-o prezentare susținută de Arhim. Casian Rușeț. După-amiaza va fi rezervată activităților recreative, iar seara va aduce o proiecție de film documentar dedicată Centenarului Patriarhiei Române, urmată de discuții.

Ziua de miercuri începe cu participarea la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Poiana Mărului, urmată de un workshop dedicat managementului cultural, comunicării și lucrului în echipă, susținut de Pr. Mihai Ciucur. Întreaga zi este concepută ca un laborator practic, menit să formeze tinerii în elaborarea și implementarea proiectelor culturale. Seara se încheie cu activități interactive de socializare.

Ziua a patra propune un atelier dinamic cu tema „Locul și rolul tinerilor în Biserică”, susținut de formatori din cadrul ATOR BM. După prânz, tinerii vor porni într-o drumeție montană, urmată de o seară de rugăciune și dialog în jurul temelor de suflet.

Vineri, o zi marcată de liniște, reflecție și comuniune. După o dimineață de relaxare, tinerii vor participa la Paraclisul Maicii Domnului, urmat de o conferință susținută de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Ziua se va încheia cu un foc de tabără, simbol al prieteniei și al trăirii împărtășite.

Ziua de sâmbătă este dedicată unei excursii tematice, în care participanții vor vizita locuri de referință ale județului Caraș-Severin: mănăstiri, catedrale, muzee, instituții și locuri de memorie spirituală și istorică. Această călătorie va oferi o perspectivă complexă asupra valorilor care definesc identitatea Banatului.

Tabăra se încheie cu participarea la Sfânta Liturghie și o sesiune de concluzii, în cadrul căreia participanții vor reflecta asupra celor trăite și vor contura modalități de continuare și aplicare practică a celor învățate. După completarea chestionarelor de feedback, va avea loc plecarea participanților spre casele lor.

Tabăra „Tradiție și Noutate” nu este doar un eveniment, ci o călătorie interioară și comunitară, în care tinerii sunt chemați să redescopere frumusețea credinței, forța culturii și puterea comuniunii. Este un spațiu unde tradiția devine viu prezentă, iar noutatea capătă rădăcini adânci în valorile perene ale Ortodoxiei românești.

Tabăra Națională de Cultură și Spiritualitate „Tradiție și Noutate” (Poiana Mărului, 4–10 august 2025), organizată de Episcopia Caransebeșului, a reunit tineri din întreaga țară într-un cadru aparte, unde tradiția, spiritualitatea și educația nonformală s-au întâlnit într-o armonie autentică.

Pe parcursul celor șapte zile, participanții au avut parte de un program intens și diversificat, care a îmbinat: formarea duhovnicească prin rugăciune, participarea la Sfânta Liturghie și întâlniri cu ierarhul locului; descoperirea și valorificarea tradițiilor locale, cu accent pe patrimoniul cultural și spiritual al Banatului de Munte; ateliere interactive și workshopuri tematice, care au stimulat implicarea activă, lucrul în echipă și responsabilitatea socială; activități recreative și drumeții, menite să încurajeze comuniunea și apropierea de natură; dialoguri deschise și momente de reflecție, care au creat punți de legătură între generații și între tineri din medii diverse.

Întâlnirea cu Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost un moment de inspirație și binecuvântare, care a încununat munca și dăruirea tuturor celor implicați.

În urma activităților, participanții au exprimat, prin chestionare de feedback, aprecierea față de organizare, relevanța temelor abordate și bucuria de a fi parte dintr-o comunitate vie, în care credința și cultura românească sunt trăite și transmise cu demnitate și entuziasm.

Tabăra „Tradiție și Noutate” rămâne un reper important în formarea tinerilor, un spațiu de dialog, creștere și responsabilizare, cu impact real în viața comunităților din care aceștia provin. În mod concret, s-au stabilit modalități de continuare și diseminare a celor învățate, precum și pași pentru implementarea de proiecte culturale și spirituale în plan local.