De-a lungul vieții, în funcție de sârguința sa, creștinul ortodox poate urca sau coborî, săptămână de săptămână, pe treptele Sfintei Liturghii, asemenea unei scări spre Ceruri, înaintând sau, dimpotrivă, îndepărtându-se de comuniunea cu Dumnezeu.
În Noul Testament și în scrierile Sfinților Părinți, Dumnezeiasca Liturghie este numită în mai multe feluri, fiecare exprimând un aspect al aceleiași realități:
- „Frângerea Pâinii” (Fapte 2, 42; 20, 7);
- „Cina Domnului” (I Corinteni 10, 21; 11, 22);
- „Paharul Binecuvântării” (I Corinteni 10, 16) sau „Euharistia” – termen care înseamnă „mulțumire” și care apare în Didahia, apoi la Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, devenind, din secolul al III-lea, cel mai folosit nume.
În jurul orei 09:00, clopotul și toaca răsună ca o trâmbiță de arhanghel, chemând poporul sfânt la comuniune, iar slujba se desfășoară, de regulă, până în jurul orei 12:00, adică ceasul al treilea după începere. Acest timp amintește atât de momentul când Duhul Sfânt S-a pogorât peste Sfinții Apostoli în ziua Cincizecimii (Fapte 2, 15), umplându-i de putere pentru vestirea Evangheliei, cât și de ceasul al treilea al Răstignirii, când „au împărţit între ei hainele Domnului, aruncând sorţi pentru ele, care ce să ia. Iar când L-au răstignit era ceasul al treilea” (Marcu 15, 24-25).
Apostolul Pavel îndeamnă: „Propovăduiește cuvântul, stăruiește cu timp și fără timp” (II Timotei 4, 2). După cereri duhovnicești și cântări de laudă, urmează citirile din Noul Testament, apoi predica episcopului, preotului sau diaconului. Liturghiile duminicale și cele din sărbători cuprind, de regulă, două sau trei lecturi din ambele Testamente și versete din Psalmi, astfel încât, într-un an, credinciosul petrece aproximativ șaisprezece ore ascultând și înțelegând Scriptura. Întreaga Liturghie este străbătută de firele de aur ale Bibliei. Cântările ei își trag seva din Scriptură:
- „Sfinte Dumnezeule…” – ecou al viziunii profetului Isaia (Isaia 6, 3) și al cântării cerești din Apocalipsa (4, 8);
- „Aliluia” – imn psalmic (Psalmii 148–150);
- „Binecuvântată este Împărăția Tatălui…” – inspirată din porunca Mântuitorului (Matei 28, 19);
- Fericirile (Matei 5, 3-12);
- „Cuvine-se cu adevărat…” – început din binecuvântarea Elisabetei (Luca 1, 42), completat de cântarea prorocilor și îngerilor;
- „Să luăm aminte: Sfintele Sfinților” – chemare ce amintește de cuvintele Apostolilor (I Petru 1, 15-16; Evrei 3, 1).
Astfel, timpul de expunere la Scriptură se dublează sau chiar triplează. Pentru cel care participă zilnic la Liturghie, acest timp devine comparabil cu studiul biblic al unui student la teologie. La aceasta se adaugă „Biblia în imagini”: icoanele care împodobesc orice biserică ortodoxă și înfățișează scene biblice și patristice.
Un moment de mare intensitate este atunci când preotul, stând înaintea Sfintei Mese, se întoarce către credincioși și îi binecuvântează cu semnul Sfintei Cruci, rostind: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți” (II Corinteni 13, 13). Această binecuvântare veche, odinioară făcută cu Sfântul Aer, este chemarea harului Sfintei Treimi asupra adunării și pragul intrării în inima Liturghiei.
În Biserica Ortodoxă, centrul nu este amvonul, ci Sfânta Masă – locul unde Cinstitele Daruri se prefac în Trupul și Sângele Domnului, unde Hristos este prezent real și lucrător prin Duhul Sfânt. Predica, oricât de importantă, slujește Tainei Euharistiei. Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, fiind prezent tainic în cuvintele Scripturii, face ca ascultarea lecturilor să reprezinte o reală împărtășire cu El. Împărtășirea cu Hristos prin Evanghelie nu exclude, ci dimpotrivă, presupune și împărtășirea euharistică cu Dumnezeu-Cuvântul. Rânduiala slujbelor noastre urmează un tipic bine stabilit, alcătuit de oameni cu viață sfântă, canonizați și cinstiți ca sfinți de Biserica noastră; de aceea, nu este potrivit să aducem modificări prin omisiuni sau adăugiri fără temei.
Înălțarea Preacuratului Trup al Domnului, săvârșită cu două mâini, are adânci înțelesuri: Euharistia este atât reprezentarea Jertfei de pe Cruce, cât și continuarea ei până la a Doua Venire. Prin acest gest, Biserica împlinește cuvântul Scripturii: „De câte ori mâncați pâinea aceasta și beți paharul acesta, moartea Domnului vestiți, până când va veni” (I Corinteni 11, 26).
Domnul Dumnezeu primește dorul și suspinul inimii. De aceea ne cheamă: „Opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmul 45, 11). Cea mai înaltă rugăciune este în Liturghie, unde Hristos a făgăduit: „Unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20). Glasul Său nu răsună mereu ca un tunet, ci adesea ca o adiere lină, așa cum i S-a descoperit profetului Ilie pe Horeb (III Regi 19, 12).
Fără Euharistia duminicală, creștinul nu poate exista. „Oare nu știai că creștinul există pentru Euharistie și Euharistia pentru creștin?”, spunea Sfântul Mucenic Saturnin (+305) în timpul interogatoriului la acuza că a participat la adunările duminicale. Așa cum Hristos i-a atras pe martiri în slava Sa, tot astfel ne atrage pe fiecare: „Iar Eu, când Mă voi înălța de pe pământ, îi voi trage pe toți la Mine” (Ioan 12, 32). Prin Sfânta Împărtășanie, nu doar că ne hrănește cu hrana nemuririi, ci ne și unește cu Sine, prefăcându-ne dinlăuntru. Apropiindu-ne de Sfântul Potir, nădăjduim la o înălțare a sufletului și la o luminare a minții, pentru a pătrunde mai adânc tainele Sfintei Scripturi. Această „transfuzie” de viață dumnezeiască ne face să așteptăm cu dor următoarea Liturghie, pregustare a Liturghiei Cerești.
✒️ Protos. Prof. Psih. Vintilă Rafael – Paraclisul Universitar „Întâmpinarea Domnului” – Rectorat, Pitești
📣 Proiect cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, prin Sectorul Cultural și Comunicații Media și Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – ARHIEPISCOPIA ARGEȘULUI ȘI MUSCELULUI.
