Icoanele creștine nu au apărut din dorința de artă, ci din însăși viața Bisericii, ca rod al credinței în Hristos Cel Întrupat. Ele nu sunt simple tablouri decorative, ci mărturii vii că Dumnezeu S-a făcut Om și a intrat în istorie pentru mântuirea noastră. Spre deosebire de pictura obișnuită, icoana nu urmărește frumusețea exterioară, ci arată chipul omului și al lumii transfigurate de lumina dumnezeiască, chemându-ne la rugăciune și la apropierea de Hristos.
Omul nu trăiește doar prin idei abstracte, ci și prin imagini și simboluri. Atunci când citim sau auzim o poveste, în mintea noastră apar spontan imagini, pentru că omul gândește și prin simboluri vizuale, nu doar prin concepte abstracte. Psihicul uman are nevoie de chipuri pentru a înțelege sensurile adânci ale realității. Mircea Eliade observa: „Religia creștină este legată de o revelație istorică: doar o manifestare a lui Dumnezeu în timp poate oferi creștinului validitatea imaginilor și a simbolurilor.” Din punct de vedere psihologic, icoana este o „imagine arhetipală” ce trezește dorul de cer. Jung afirma că imaginile sacre ating straturile profunde ale sufletului, aducând echilibru și sens înalt. Aceasta nu este doar o intuiție psihologică, ci și o experiență teologică: Dumnezeu Însuși a vorbit oamenilor prin simboluri, pregătindu-i pentru venirea lui Hristos. În Vechiul Testament, pomul vieții, hainele de piele (Facerea 3, 21), curcubeul legământului cu Noe (Facerea 9, 13), mielul pascal și șarpele de aramă (Ioan 3, 14) sunt imagini care arată spre mântuire.
În realizarea icoanelor, nimic nu este întâmplător. Auriul arată lumina necreată și veșnicia Împărăției, albastrul vorbește despre taina dumnezeirii, iar roșul exprimă iubirea jertfelnică și viața divină. Unii întreabă: „Dacă Dumnezeu a poruncit ‘Să nu-ți faci chip cioplit’ (Ieșirea 20), de ce cinstim icoanele?” Răspunsul este limpede: Dumnezeu a interzis idolii, nu imaginile sfinte. Idoli sunt obiectele ridicate la rang de dumnezeu, în timp ce icoana nu este adorată, ci venerată ca fereastră spre Cel înfățișat. Aceeași Scriptură care interzice idolatria îi poruncește lui Moise să facă doi heruvimi de aur (Ieșirea 25), iar în Templu vedem sculpturi, tămâieri și simboluri care nu contrazic credința, ci o întăresc. Materia poate fi sfințită și folosită spre slava lui Dumnezeu. Hristos însuși numește Templul „Casa Mea” (Marcu 11, 17), iar Apostolul Pavel se roagă acolo (Fapte 24, 12), recunoscând aceste semne sacre.
Dacă Hristos poate fi pictat, la fel și sfinții, care sunt prietenii Lui și chipuri ale Împărăției. Icoanele sfinților nu ne arată oameni îndepărtați, ci ne vestesc că și noi putem ajunge în Rai, urmând credința lor.
Icoana este o mărturisire împotriva tuturor ereziilor. Gnosticii și arienii negau realitatea umanității sau a dumnezeirii lui Hristos. Prin icoană mărturisim că „Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi” (Ioan 1, 14) și că „Cel care Mă vede pe Mântuitorul, Îl vede pe Tatăl” (Ioan 12, 45). Tocmai de aceea Sfântul Teodor Studitul spune că respingerea icoanei este echivalentă cu negarea Întrupării. Erminiile vechi ne-au lăsat reguli clare: Dumnezeu-Tatăl nu se pictează în chip de vârstnic, pentru că este veșnic, nevăzut și necuprins, iar Sfântul Duh nu a luat chip omenesc. Porumbelul de la Botezul Domnului și limbile de foc de la Cincizecime nu sunt forme ale întrupării, ci doar semne vizibile ale lucrării Sale dumnezeiești, redate exclusiv în scenele acestor evenimente. Singura reprezentare a Sfintei Treimi primită în Biserică este icoana inspirată de teofania de la stejarul Mamvri (Facerea 18), unde Avraam a primit vizita celor trei Oaspeți, în care Sfinții Părinți au văzut o preînchipuire tainică a Treimii.
Icoanele Maicii Domnului se recunosc prin cele trei stele de pe frunte și umeri, simbol al pururea-fecioriei: înainte, în timpul și după naștere. Maforionul, vălul care îi acoperă capul, este semn al smereniei și ascultării. Icoana nu e doar pictură, ci rugăciune și teologie. Sfântul Teodosie Pustnicul spunea: „Preotul aduce pe altar Trupul și Sângele Domnului, iar iconarul Îl face văzut prin culori.”
Studiind psihoterapia analitică, am descoperit cât de mult lucrează imaginea asupra sufletului. Am aflat despre impresionanta arhivă a Institutului C. G. Jung din Zürich, cu peste 4000 de imagini realizate între 1917 și 1950, expuse publicului abia în 2018, la 70 de ani de la înființarea Institutului. M-a impresionat Helene Hoerni-Jung, fiica cea mai mică a lui Jung, pasionată de poezie, filosofie și religie. Ea a cercetat sensurile arhetipale ale icoanelor creștine, considerându-le „porți” către conștient și inconștient. Mai bine de 20 de ani a lucrat cu icoane în grupuri formate din oameni de diverse confesiuni, inclusiv ortodocși. Mihaela Minulescu, magistra mea, a confirmat discuțiile lor despre Ortodoxie. Helene spunea: „Cred că ortodoxia este cea mai echilibrată dintre religii, pentru că pune principiul feminin la egalitate cu cel masculin.” A povestit chiar și o întâmplare din copilărie: cânta în corul bisericii, iar de Crăciun, pastorul, care era și dirijor, a găsit o partitură veche, un imn închinat Maicii Domnului. L-au repetat cu bucurie și l-au cântat la concertul festiv. Chiar la începutul interpretării, o parte dintre spectatori s-au ridicat și au părăsit sala, gest care a lăsat o rană adâncă în sufletul ei. A mărturisit cu tristețe că atunci a înțeles încăpățânarea protestantă de a nu cinsti pe Maica Domnului și de a refuza principiul matern în cult.
În casele credincioșilor, icoanele se așază la loc de cinste, spre răsărit, lângă candela aprinsă. Când le sărutăm, nu cinstim lemnul sau vopseaua, ci pe Cel înfățișat, așa cum, privindu-ne fotografia unei persoane iubite, nu iubim hârtia, ci persoana. De aceea, icoana nu este un idol, ci o poartă deschisă spre Împărăția Cerurilor, o cateheză tainică, care ne amintește că suntem chemați să fim „icoane ale lui Hristos” în această lume.
✒️ Protos. Prof. Psih. Vintilă Rafael – Paraclisul Universitar „Întâmpinarea Domnului” – Rectorat, Pitești
📣 Proiect cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, prin Sectorul Cultural și Comunicații Media și Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – ARHIEPISCOPIA ARGEȘULUI ȘI MUSCELULUI.
