În perioada 28-29 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul s-a aflat în vizită pe plaiurile moldave, cu ocazia lansării unei noi cărți intitulată ,, Catehism filosofic”. Astăzi, la praznicul Înălțării Domnului, Chiriarhul a făcut un scurt popas duhovnicesc la mănăstirea Văratec, aflată în apropierea satului său natal – Cracăul Negru.
Cu această ocazie, Ierarhul Argeșean a oficiat Sfânta Liturghie în biserica mănăstirii, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. La acest moment de mare bucurie a fost prezentă întreaga obște monahală, precum și pelerinii care au trecut pragul acestui sfânt așezământ monahal.
După oficierea Sfintei Liturghii, a fost săvârșită o slujbă de pomenire eroilor, ostaşilor şi luptătorilor români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.
Arhiepiscopul Calinic Argeșeanul a rostit un cuvânt de învățătură legat de însemnătatea acestui mare praznic cinstit astăzi, amintind și de frumusețea mănăstirii Văratec, un loc foarte drag în care și-a petrecut o parte din anii copilăriei.
În semn de recunoștință pentru lucrările deosebite realizate de-a lungul vremii în bisericile din cuprinsul Eparhiei Argeșului și Muscelului, dar și pentru realizările deosebite de la mănăstirea Văratec, sculptorii Gheorghe și Irina Ursu din localitatea Cracăul Negru,au primit astăzi medalii creștin-ortodoxe oferite de Ierarhul Argeșean. Astfel, domnul Gheorghe Ursu a primit medalia creștin ortodoxă ,,Sfântul Neagoe Basarab”, iar Irina Ursu, medalia creștin ortodoxă ,,Sfânta Muceniță Filoteea”.
După prezentările făcute ieri în cele două licee din județul Neamț, noua carte a Înaltpreasfinției Sale intitulată ,,Catehism filosofic” a fost prezentată astăzi și la mănăstirea Văratec .
Chiriarhul a dorit să-și arate aprecierea față de întreaga obște monahală de la mănăstirea Văratec. În acest sens, Înaltpreafinția Sa a oferit maicii starețe Iosefina Giosanu, medaliile aniversare ale Eparhiei și volumul aniversar care cuprinde activitatea Arhiereului Argeșean, acestea fiind realizate în anul 2024 cu ocazia aniversării a 80 de ani de viață ai acestuia.












































































