Skip to main content

Într-o atmosferă încărcată de emoție și spiritualitate, Parohia Valea Danului a găzduit un eveniment deosebit, organizat în baza parteneriatului dintre Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – Biroul de Cateheză și Școala Gimnazială Nr. 1 Valea Danului. Acest eveniment a fost dedicat celebrării “Horei Unirii”, un simbol al unității și solidarității naționale, reînviat într-un cadru religios și educativ.

În biserică s-au pomenit în rugăciune făuritorii Unirii Principatelor Române: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropoliții Nifon al Țării Românești și Sofronie Miclescu al Moldovei dimpreună cu ceilalți. Apoi, Corul Școlii Gimnaziale Nr. 1 Valea Danului a adus un plus de solemnitate și bucurie. Pregătit cu grijă și pasiune de către cadrele didactice Claudia Matei, profesor de religie, și Mihaela-Lucia Pițigoi, profesor de muzică, corul a venit  cu interpretări muzicale deosebite. Cele două profesoare au coordonat pregătirea muzicală, dar au și însoțit elevii.

 Eleva Luiza Gagiu a susținut un referat despre Unirea Principatelor Române prin care a subliniat importanța continuității tradițiilor și valorilor naționale, precum și rolul crucial al tinerilor în păstrarea și promovarea acestora în concordanță cu evenimentul sărbătorit.

Implicarea activă a comunității în astfel de evenimente reflectă o puternică coeziune socială și o dorință de a celebra valorile naționale și religioase într-un mod colectiv.

Activitatea este cuprinsă în Calendarul Catehetic Eparhial sub îndrumarea Părintelui Dan-Florin Obrocea, Consilier pentru Învățământ și Activități cu Tineretul și a Părintelui Vasile-Cornel Ilina, Coordonatorul Biroului de Cateheză din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș. Evenimentul a îmbinat armonios componenta spirituală cu cea educativă, mai ales că Unirea s-a înfăptuit într-o clădire a Bisericii Ortodoxe Române de pe Dealul Mitropolie.

“Hora Unirii” este un simbol al unității naționale și al solidarității. În cadrul Bisericii Valea Danului, acest simbol a căpătat o dimensiune spirituală profundă, fiind asociat cu valorile creștine de iubire, unitate și comunitate. Organizarea acestui eveniment la biserică a consolidat legăturile dintre membrii comunității, dar a și oferit un cadru propice pentru reflectarea asupra istoriei și identității naționale.

Prin aceste evenimente, Biserica a demonstrat angajamentul său față de educația și formarea spirituală a tinerilor, contribuind la dezvoltarea unei comunități unite și puternice. Astfel de activități sunt esențiale pentru păstrarea și transmiterea valorilor naționale și spirituale de la o generație la alta, asigurând continuitatea și prosperitatea acestora.