Când posteam și de apă (o mare prostie), și povesteam tatălui meu, mi-a spus, ca să mă umilească definitiv, ca răspuns la lauda mea, că atunci când a venit din Siberia pe jos spre România, săptămâni și luni, pe jos, sufereau de sete și de foame. Cum s-a salvat? Apă era, cât de cât, pe urma lăsată de copitele calului și tot bea, puțin câte puțin, fără să se sature, iar de mâncare? Câmpurile erau pline de oase (schelete de la diferite animale), le luau și le făceau o grămadă mare și amestecate cu lemne din pădure le ardeau bine, până le făceau scrum aproape, după care le măcinau între pietre (un fel de făină) și le consumau cu mare bucurie.
Așa au trăit luni de zile până s-au izbăvit și de spaime și de drumul lung. Și se lăuda, săracul de el, că nu a păgubit pe nimeni, niciodată, și că l-a apărat Domnul Dumnezeu ca să nu-l ochească niciun glonț pe tot timpul războiului, pentru că nu a ucis pe nimeni, toate gloanțele trăgându-le în vânt, fără nicio țintă.
Cea mai poluată apă, se zice că este din rețea, că ar conține substanțe și impurități, ca: radon, fluoride, arsenic, fier, cupru, plumb, nitrați, azbest, erbicide, pesticide, microorganisme diverse, virusuri, microbi, paraziți, clor, detergenți, sulfat de aluminiu, etc. Apa din rețea! Dar apa din izvoare? Depinde de izvoare și de locurile pe unde trece apa până ajunge la cișmea sau în fântânile noastre. Nicio apă nu este curată, decât agheasma, pentru că de oriunde vine apa, ea este purtătoare de tot felul de otrăvuri pe unde trece.
Apa din natură spală pământul și tot felul de galerii pe unde mișună șobolanii, șerpii, șoarecii, cârtițele, râmele și alte neamuri de insecte și viermi. Este ca Dunărea care spală fundul Europei, până în Delta cea fascinantă!
Se spune că apa bună de băut este aceea care se bea de la a șaptea piatră din râu! Apa curgătoare se oxigenează și se primenește. Este vie, are viață și se reîmprospătează permanent. Când nu avem apă, să bem vin curat, care veselește inima omului! Și cancerul crapă de ciudă!
Calinic Argeșeanul
