M-am necăjit atunci când am înțeles că trupul este robul sufletului (o, Doamne, de-ar fi!), iar sufletul este regele! Când patimile de orice fel încep să ne slăbească, din cauza anumitor boli, atunci noi ne venim în sine, intrăm în normalitate, și astfel înțelegem și mai bine, că bolile trupești – mai ales – care se opresc și la noi în bătătură sunt, drept urmare, a păcatelor pe care le-am săvârșit, cu voie, fără de voie, cu știință și neștiință, din neatenție sau indiferență.
Dacă ne hotărâm să excludem păcatele din viața noastră, atunci nu vor mai fi boli. Aceasta o aflăm și în cartea de Înțelepciune a lui Isus, fiul lui Sirah, în capitolul 38, versetul 15: „Cel care păcătuiește împotriva Ziditorului său, să cadă în mâinile doctorului”. Este limpede, ca ziua mare cu soare! Ar trebui ca această avertizare să o scriem peste tot, pentru a nu mai îndrăzni să săvârșim păcate în viața noastră, dăruită din bunătatea Domnului Dumnezeu!
Să vedem ce ne învață Sfântul Vasile cel Mare: „De unde este boala? De unde sunt vătămările trupești? Domnul Dumnezeu a zidit trupul, nu boala; sufletul, nu păcatul”. Și atunci, ce este mai de folos și de trebuință? Unirea cu Domnul Dumnezeu și împărtășirea cu El prin dragoste. Pierzând această dragoste cădem de la El, iar căzând ajungem supuși bolilor de multe feluri și unele incurabile, după cum se cunoaște.
Sfântul Tihon de Zadonsk ne învață: „În timpul bolii simțim că viața omenească este asemenea unei flori, care după ce și-a desfăcut petalele se usucă aproape fără întârziere, că zilele noastre trec ca umbra, că trupul nostru se ofilește ca floarea câmpului, că viața celui mai tare om este numai o adiere, că ea se scurtează cu fiecare răsuflare și că fiecare bătaie de inimă o apropie de ceasul cel de urmă….O, boală, doctorie amară, dar sănătoasă! După cum sarea ferește de putreziciune carnea sau peștele, așa și boala, oricare boală, ferește sufletele noastre de putreziciunea și stricăciunea păcatului, neîngăduind patimilor – viermilor sufletești – să se zămislească în noi…” Răbdarea ușurează orice pătimire, potrivit cuvântului de încurajare al Sfântului Apostol Pavel, dat romanilor: „Că necazul răbdare lucrează” (Romani 5, 3).
Domnul Iisus ne încurajează: „Întru răbdarea voastră vă veți dobândi sufletele voastre” și un optimism binecuvântat: „Cine va răbda până la sfârșit, acela se va mântui!”
Cheile, numite Răbdare și Speranță sunt la noi, la purtător! Să nu le pierdem și să le folosim ca să deschidem Ușile Paradisului!
Calinic Argeșeanul
