Skip to main content

Fiind făcut după chipul Stăpânului său, omul este dator să sădească în inimă sămânţa milei creştine. Din acest punct de vedere, mila nu este numai o însuşire dumnezeiască, ci şi una dintre virtuţile cu care se încununează adevăraţii creştini, podoabă nepreţuită şi fântână nesecată a veşnicelor bunătăţi.

În Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Social, Filantropic și de Misiune, a avut loc o acțiune socială în care părintele slujitor Ovidiu Marian Vlăsceanu de la parohia Domnești de Sus, protoieria Curtea de Argeș, a oferit o masă caldă celor peste 120 de bolnavi aflați în Spitalul Municipal din Cetatea Basarabilor. Împreună cu părintele Diodor Matache, slujitor la biserica din curtea spitalului, s-a făcut sfințirea darurilor, care au fost duse pacienților.