Să zăbovim puțin asupra greșelilor în care noi, de obicei, alunecăm, cu voia sau fără voia noastră, cu știință și cu neștiință!
După cum se înțelege, greșeala este călcarea voluntară a legii divine, păcate diferite; abatere de la adevăr, de la ceea ce este drept sau bine; eroare: „de l-ai fi mazilit, s-ar fi făcut mare greșeală; faptă greșită, lucru făcut rău: eu am făcut greșeala, tot eu trebuie să o îndrept”.
În proverbele românești se găsește o mare înțelepciune și experiență de viață. Cât de folositor și de mângâietor este proverbul care spune: „Greșeala mărturisită este pe jumătate ispășită”.
Întristarea este o încercare, oarecum, permanentă, și este dintr-o primă cauză: gândurile haotice, mânioase, uneori, gândurile de nereușită în viața de toate zilele sau întristarea că nu ajungem și nu reușim să ne satisfacem dorințele și, mai ales, patimile trupului și ale sufletului, care năvălesc asupra noastră și, de cele mai multe ori, cu voia sau fără voia noastră.
Când ne biruim poftele și patimile, alungăm totdeauna întristarea care ne încearcă. Atunci când mâncarea este afumată și ne facem că nu am observat, învingem mânia, supărarea și întristarea; cel feciorelnic nu se va întrista dacă a învins ispita apărută pe nepoftite sau mult dorită; cel mânios și neiertător, nu se va mai întrista dacă are puterea de a ierta pe cel greșelnic. Dacă ești lipsit de cinstire din partea oamenilor, nu te întristezi dacă ești cuprins de modestie și maturitate în comportare și lași mândria să moară de ciudă.
Sfântul Ioan Casian ne spune că există un diavol al întristării, atunci când ne bântuie tot felul de supărări și că acești vrăjmași ai omului, diavoli numiți mai pe direct, insuflă omului, adică îl ajută la împlinirea blestemățiilor. Dar să avem răbdare și să rugăm pe Domnul Dumnezeu să ne ajute întru neputințele noastre. Întru curăția inimii și bunătatea sufletului nostru, atunci: „Fiarele cele sălbatice vor avea pace cu tine” (Iov 5, 23).
Ferirea de greșeli ne ajută ca să evităm izvorul întristării!
Calinic Argeșeanul
