Skip to main content

Tot mereu mă gândesc la ceea ce a dorit Duhul Sfânt, să ne spună nouă prin cuvintele lăsate prin versetul biblic: „Mari şi minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!”

Şi tot meditând, gândul inimii mi-a mers la ceea ce tot Duhul Sfânt ne-a arătat, atunci când a zis: „Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi!”

Miile şi milioanele de sfinţi proslăviţi, mai ales de la venirea lui Iisus Hristos pe acest pământ au fost, prin harul lui Dumnezeu, aşezaţi în calendarele creştinilor pentru a fi cinstiţi, după cuviinţă, mereu, dar mai ales atunci când s-au săvârşit din viaţa aceasta şi au plecat în Ţara de peste vremi!

Au fost sfinţi dintre cetele ostăşeşti, filozofi, oameni de ştiinţă, păstori de oi, ighemoni (conducători de cetăţi), regi, împăraţi, ţărani, dascăli, ierarhi, cuvioşi, călugări, preoţi de mir şi, Doamne, din câte stări sociale nu şi-a luat Dumnezeu pe mărturisitorii Săi de-a pururi!

Cât despre vârstă, Duhul Sfânt a plutit pe deasupra lumii şi S-a coborât acolo unde a găsit cu cale. De aceea, nu ne mirăm atunci când sfinţii s-au proslăvit, de la vârsta de doi ani mai în jos, paisprezece mii de prunci, ucişi la porunca lui Irod, care se prăznuiesc la 29 decembrie, în fiecare an, până la vârste care au ajuns la sute de ani.

Ne amintim, că de pe plaiurile acestea româneşti s-a proslăvit de Dumnezeu întru sfinţenie, Ioan Valahul sau Românul, care este prăznuit la 12 mai, sfânt din neamul nostru doar de 15 ani, care a fost spânzurat de turci, nevrând să se lepede de credinţă, în anul de la Hristos 1662. Chiar atunci, Ioan Cariofil, un mare dregător bisericesc de la Patriarhia din Constantinopol, fiind de faţă şi văzând martiriul lui Ioan Valahul, i-a scris viaţa, document de primă importanţă, scris de un străin despre un sfânt român.

Coborând spre frageda vârstă, credem că Sfânta Filoteea este cea mai tânără sfântă din lume, martirizată de propriul tată, poate fără vrerea lui, la vârsta de doar 12 ani!

Sunt sigur că pruncuţa, Sfântuliţa, cum i se spune aşa de frumos şi cu dragoste de argeşeni, a cunoscut pe Sfântul Nicolae şi a înţeles de la el ce înseamnă bunătatea şi bucuria de a dărui din inima copleşită de iubirea lui Iisus şi a celor care duceau lipsă ca şi în zilele noastre.

De aceea cred că inspirat i s-a aşezat, de Biserică, cinstirea pe 7 decembrie, imediat după prăznuirea Sfântului Ierarh Nicolae.

Ei, ca şi toţi sfinţii, preamăriţi de Dumnezeu sunt mari făcători de minuni, zi de zi, aducând mângâiere îndureraţilor.

Tuturor bunilor creştini, har şi binecuvântare de la Dumnezeu, iar de la Sfânta Filoteea bucurie şi mângâiere, iar celor cu numele ei, îndemn pentru a i se urma credinţa şi faptele bune!

Aşadar, avem în Împărăţia lui Dumnezeu pe cei mai tineri sfinţi din lume: Sfântul Ioan Valahul de 15 ani şi Sfânta Filoteea de la Argeş, de 12 ani!

Să ne bucurăm şi să fim încrezători în ziua de mâine!

Calinic Argeșeanul