Ziua Naţională a României a fost sărbătorită astăzi și în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului printr-o serie de manifestări organizate în principalele orașe ale județului Argeș.
În Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Curtea de Argeș, ctitoria domnitorului sfânt Neagoe Vodă Basarab, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul a oficiat o slujbă de Te deum, fiind aduse cu această ocazie mulțumiri lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra poporului român.
În cuvântul rostit cu această ocazie, Ierarhul a evidențiat jertfele marilor înaintași care s-au pus în slujba țării pentru realizarea Marii Uniri.
După săvârșirea slujbei de Te deum, în semn de respect și recunoștință, elevii Liceului Tehnologic ,, Ferdinand I” din municipiul Curtea de Arges, au depus un aranjament floral la mormintele regale aflate în interiorul Catedralei Arhiepiscopale.
Datorită faptului că în vechea Catedrală Arhiepiscopală din Curtea de Argeș se află mormântul regelui Ferdinand, precum și cel al reginei Maria, de numele cărora se leagă înfăptuirea actului istoric de la 1 decembrie 1918, Chiriarhul Eparhiei a săvârșit și o slujbă de pomenire pentru aceștia.