Pe parcursul vieții mele terestre am întâlnit oameni și „tipuri” de oameni care, în arealul gândirii lor, și-au fixat un „punct arhimedic”: acolo trebuie să ajung! Da, acolo, cu orice preț! Cu orice sacrificiu! Ar trebui să se vadă ce efect ar avea asupra vieții interne și externe, în viața personală și familială, în societate, această gândire, cu scop de reprezentare imaginativă, desigur, gândindu-ne cu grijă la trăirea noastră și grija de a veghea la identitatea și caracterul nostru de ființe raționale, binecuvântate.
Spre exemplu, am întâlnit în viața mea de cititor, cazuri de caractere celebre, care și-au pus în gând să ajungă la un punct terminus, cu program pe termen scurt, mediu și lung.
Aici, doresc să amintesc de Regele Carol I, Cel Mare, Cel Drept, Cel Sfânt, Cel loial Poporului Român, cum este numit și supranumit de contemporanii săi, din perioada domniei (1866-1914), din lunga dăruire pentru România cea frumoasă și bogată, cu oameni de aur!
Am avut bucuria să citesc o carte importantă, scrisă impecabil, sub gospodărirea lui Al. Tzigara-Samurcaș, contemporan cu Regele Carol, îndemnând pe anumite personalități ale timpului, ca să scrie cum l-au cunoscut pe Suveranul României, în viața lor. Cartea poartă titlul: Din viața Regelui Carol I – Mărturii și Documente inedite, Editura Paul Editions, 2021.
Mare mi-a fost bucuria când am citit și recitit, cele 43 de mărturii ale celor care au avut fericirea să fie contemporani cu acest Rege unic, care, după începutul modernizării României de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a avut rostul său providențial pentru români, în cei 48 de ani de ocârmuire, nu numai că și-a imaginat anumite posibilități în viață, ci, mai mult, a desăvârșit modernizarea României, tranzitând viața acestei țări din Evul Mediu în modernitate, peste țările Europei civilizate. Dar asta a însemnat: Credință în Dumnezeu, Muncă, Inventivitate, Răbdare, înjugarea tuturor forțelor politice la lucrarea cea mare și sfântă.
Ca să vă convingeți personal, vă rog să citiți cartea, unică, despre salvarea României și înflorirea ei!
Calinic Argeșeanul