Ați auzit de o stare amărâtă și de niciun fel dorită de bieții oameni? Este o stare neputincioasă înțesată cu tot felul de complexe și imaginații! Spre exemplu: „Schimbul viu și dinamic cu toți ceilalți pot fi, pur și simplu, inhibate de imaginația obosită și nelucrativă.”
Am întâlnit oameni mari, pe linie bisericească și de stat, care se manifestau, în anumite ipostaze, cu niște stări rapid trecătoare, adică niște stări complexe, nedorite, dar care năvălesc asupra omului fără cruțare, complexe care determină într-un grad înalt imaginile despre viitor.
Avem, așadar, o lume internă imaginativă sau imaginară, care reprezintă, deseori, și o reflexie a lumii externe.
Se știe că experiențele din lumea exterioară modifică lumea noastră internă imaginară. Liderii lumii, unii conducători de popoare, precum și liderii religioși, dar și oratorii sau artiștii și actorii, care se aruncă în valurile aplauzelor asurzitoare și interminabile, se simt amenințați și neputincioși în lumea exterioară, simțindu-se un fel de frică, iar această stare ne împiedică în drumul ce parcurgem ca să dezvoltăm ideile noastre, cu substrat fantezist – creator.
În viață nu trebuie să ne temem să avem imaginație creativă și să lăsăm să crească în noi fantezii copleșitoare, dar nu înrobitoare. Ce să mai spunem? Ideile noastre, de multe ori, utopice, se află sub comanda noastră, dar asta înseamnă că nu ne regăsim în propria viața, ci trăim – săracii de noi – suspendați într-un trecut care ne limitează și ne împovărează și, desigur, un viitor care ne provoacă teamă, și astfel, ne vedem în tipare rigide, adică tocmai în tiparele complexelor, capcane incomode și sâcâitoare.
Se impune să avem imaginație creativă, pe care să o hrănim zilnic cu un optimism solid și sănătos și să eliminăm, fără cruțare, nepoftitele complexe sau gândurile neîmplinite.
Să lăsăm și să rugăm pe Domnul Dumnezeu să lucreze în viața noastră.
Calinic Argeșeanul
