Skip to main content

De mic prunc am fost fascinat de frumusețea acestei lumi văzute și eram fericit când părinții îmi spuneau să merg cu grijă, să șoptesc, nu să strig ca disperatul, că se supără Dumnezeu! Și să mă port frumos, mai ales cu fetele, că altfel se supără Maica Domnului pe mine, lucru ce m-a înfricoșat!

Și de atunci până azi, mă comport cu genul feminin ca și cum aș avea în față îngeri! Nu ați observat aceasta? Poate fi aceasta o stare fantezistă? Nu! Este o stare reală!

Știm și noi că, în decursul vremii, fantezia oamenilor și-a găsit și își găsește concretizarea în diverse scrieri, ilustrări, romane, filme, în povestiri, în general, în știință și în artă. Dacă oamenii au putut să facă vizibile acele lucruri care i-au entuziasmat, atunci ele pot entuziasma și pe alții, la rândul lor, le pot înflăcăra imaginația, care poate aluneca pe topoganul fanteziei!

Timpul este necruțător și cu omul, viața oamenilor s-a modificat într-un mod extraordinar, și nu doar Biblia, Cartea Cărților  ar fi împins genul uman spre culmile înțelegerii, ci și multe alte alcătuiri (spre exemplu uriașa bibliotecă din Alexandria Egiptului care a fost distrusă), dar și multe alte idei posibile despre cum ar putea arăta viața și mai ales, cum ar trebui să fie la fiecare dintre noi.

S-au scris multe cărți pe lumea aceasta! Nimeni nu le știe numărul și valoarea lor. În secolul al XVIII-lea, Goethe, scriitorul german, a scris o carte dragă sufletului meu, pe care o citeam cu nesaț când eram elev la Seminar! Care carte? Romanul lui Goethe: Suferințele tânărului Werther, cu care m-am identificat cu mare bucurie. Am avut simțământul că Goethe a scris cartea tocmai pentru mine!

Acolo am învățat cum să scriu scrisori de dragoste la fete, cum ar trebui să iubim și ce fel de sentimente ar trebui să trăim prin iubire. Desigur, și acest lucru a fost criticat și am primit canon ca să fac de mâncare la râmătorii care se ridicau la peste două sute de exemplare grohăitoare! Era un roman suplu și ușor de citit!

Am citit și alte romane fără cap și fără coadă. Este necesar ca să se recomande de specialiști ce să citim, ca să nu ne înecăm cu fantezii și fantasmagorii! Timpul este scurt! Să nu-l măcelărim cu fantezii bolnave și handicapate!

Calinic Argeșeanul