Skip to main content


Comuna Domnești a fost și este una dintre cele mai importante așezări ale țării, cu contribuții majore la întemeierea Țării Românești, cu mulți oameni mari în știința și cultura românească.



 

În ziua de 3 octombrie 2024, în prima bibliotecă publică din mediul rural „Luca Paul”, în prezența unui public numeros a avut loc un eveniment cultural de mare anvergură: lansarea monografiei cu titlul: Domnești-Argeș, sat cu inima plină de istorie (sinteze monografice).

Moderatorul evenimentului a fost domnul profesor dr. George Baciu, cel care a coordonat și monografia comunei care, anul trecut a împlinit 500 de ani de la prima atestare documentară.

Cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, la manifestare a fost delegat părintele Ovidiu Marian Vlăsceanu, Consilier Cultural și Comunicații Media în cadrul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, care a transmis Arhiereasca Binecuvântare și atenta purtare de grijă a Ierarhului față de acest loc încărcat de istorie, credință și cultură, în care Biserica și-a pus amprenta prin sfințiții slujitori care au trudit la bunăstarea localității. În final a fost subliniat faptul că atunci când spui Domnești, de îndată te gândești cât de domn ești! Numele acesta vine de la starea locului cu oameni drepți și hotărâți care-și respectă cuvântul dat.

Domnul Ion Doru Smădu, primarul comunei Domnești a rostit un cuvânt de bun venit și a reiterat faptul că, pe lângă activitățile administrative, partea culturală și educativă este esențială în dezvoltarea acestei comunități.

Numeroși oameni de cultură din zonă, dar și din alte județe, s-au bucurat de invitația la acest ospăț cultural și au vorbit despre monografie, dar au și depănat numeroase amintiri legate de aceste locuri.

A fost prezentată și monografia comunei Corbeni, scrisă de domnul Gheorghe Ologu, iar după aceea au urmat câteva momente artistice oferite de copiii talentați din Domnești și Curtea de Argeș.

Întâlnirea culturală s-a încheiat prin oferirea unor diplome de excelență domnului profesor George Baciu și domnului Primar Ion Doru Smădu, de către doamna Zenovia Zamfir, reprezentanta Bibliotecii Județene ”Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea.