„Basarab Fest”, festivalul dedicat întemeietorilor Țării Românești, s-a desfășurat în județul Argeș în perioada 27-29 septembrie. În prima zi a acestui eveniment a avut loc premierea Concursului Național de Poezie „Toată vremea-și are vreme”, dar și un concurs dedicat artelor vizuale. Manifestările în cadrul acestui festival medieval au continuat în zilele de sâmbătă și duminică, cu momente care au pus în lumină vrednicia unui neam condus de bărbați demni cu frică de Dumnezeu.
În după amiaza zilei de sâmbătă, Crama Marcea din Ștefănești s-a transformat într-un veritabil tărâm medieval, unde au fost aduse la viață momente din istoria Basarabilor, prin spectacole, muzică și evocări istorice. Un oaspete de seamă al acestui festival a fost E.S. Iuliana Gorea-Costin, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova, care a dorit să evidențieze legătura puternică care există între România și Republica Moldova, ambele având aceeași cultură, limbă și spiritualitate. Printre artiștii invitați s-au numărat Andrei Chelba, Rareș Prisacariu și Claudiu Dumitrache. Teatrul Independent Pitești a pus în scenă spectacolul „Inima Voievozilor Basarabi”, sub regia artistică a actrițelor Luminița Borta și Andreea Georgescu. Publicul prezent a avut ocazia să admire portul și tradițiile județului Argeș care au fost reînviate de artiștii Școlii Populare de Arte și Meserii din Pitești. Seara s-a încheiat cu un concert susținut de Dan Helciug (Spitalul de Urgență), care a oferit publicului un moment de bucurie și divertisment pe scena Cramei Marcea.
Ultima zi a festivalului a adus în atenția participanților Simpozionul „Moștenirea Dinastiei Basarabilor”, găzduit de Conacul Brâncovenesc de Vie din Ștefănești. Aflat în ruină de decenii, acest a revenit la viață prin intermediul unui eveniment științific care a reunit academicieni, oameni de cultură și reprezentanți ai instituțiilor publice. Evenimentul a beneficiat de prezența celebrului prezentator Dan Negru, cunoscut pentru promovarea valorilor culturale românești. Din partea Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului a fost delegată monahia Cecilia Leotescu, ghidul mănăstirii Aninoasa, care a dat citire unui mesaj transmis de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.
Basarab Fest a fost mai mult decât o simplă comemorare istorică – a fost o reafirmare a valorilor care au definit istoria românilor, de la spiritul de jertfă și credință al Basarabilor, până la înțelepciunea și dăruirea lui Neagoe Basarab. Evenimentul a adus laolaltă generații diferite, unite de respectul față de moștenirea culturală și spirituală a strămoșilor.