Cu ocazia prăznuirii Sfântului Voievod Neagoe Basarab, în perioada 27-29 septembrie 2024, pe plaiurile argeșene se organizează „Basarab Fest” – primul festival dedicat întemeietorilor Țării Românești. Acest eveniment se desfășoară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului.
În prima zi a acestui festival, a fost organizată premierea Concursului Național de Poezie „Toată vremea-și are vreme” – dedicat cinstirii memoriei Dinastiei Basarabilor și strămoșilor, a istoriei naționale, patriotismului, limbii române literare și credinței ancestrale. Acest eveniment s-a desfășurat la Centrul Județean de Cultură și Arte Argeș – Sala Lumina aflat în municipiul Pitești.
Pentru acest eveniment, din partea Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului a fost delegat părintele Cosmin Bloju, consilier – Sector Patrimoniu Bisericesc, care a dat citire unui mesaj transmis de Chiriarhul Eparhiei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.
Conform regulamentului concursului, făcut public pe regal-literar.ro, poeții au avut ocazia de a trimite creațiile lor până la data de 21 septembrie 2024.
Juriul concursului de poezie a fost format din IPS Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului (Președinte de Onoare), Claudiu Dumitrache (Președinte), George Coandă, Elena Iagăr, Daniela Șontică, Adrian Artene, Nicolae Florentin Streche și Maria Ivanov.
Cei mai talentați și inspirați autori au fost laureați cu premii simbolice, printre care: Trofeul Basarabilor, Medalia de Aur a Basarabilor, Medalia de Argint a Basarabilor, Premiul special al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, Premiul revistei Regal Literar, Premiul revistei TIMPUL și alte premii oferite de către organizatori.
Un invitat desosebit al acestui eveniment a fost Rareș Prisacariu, care a avut rolul de prezentator împreună cu Claudiu Dumitrache – Ambasador al Culturii EEF. Cu această ocazie Rareș Prisacariu a impresionat pe cei prezenți cu talentul său de a recita versuri din diferite poezii.
Toate lucrările premiate au fost incluse în antologia festivalului, iar laureatul Trofeului Basarabilor a fost Nicolae-Tiberiu Olariu din București.
Concursul Național de Arte Vizuale „Nouă meșteri mari”, lansat din aceleași rațiuni exprimate la concursul de poezie, s-a desfășurat în aceeași locație, începând cu ora 14:00, iar publicul a fost invitat să viziteze galeria de lucrări ale participanților.
Juriul concursului de arte vizuale este format din Cristiana Sima (Președinte de Onoare), Dorin Grecu (Președinte), Lucia Juncu, Diana Tănase și Liviu Anca. În cadrul acestui concurs, juriul va acorda 9 premii, printre care Trofeul Basarabilor, Medalia de Aur a Basarabilor și Medalia de Argint a Basarabilor. La această secțiune, Trofeul Basarabilor a fost obținut de Ilie Filofteea Teodora de la centrul catehetic al Catedralei ,, Sf. Ap. Petru și Pavel” – Mioveni
Festivalul Basarab Fest, aflat la prima ediție va continua mâine și duminică, cu diferite spectacole și un simpozion cu tematică istorică.
Evenimentul este organizat de Colegiul Ecologic „Prof. Univ. Dr. Alexandru Ionescu” Pitești, cu binecuvântarea și participarea Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, în colaborare cu Centrul Județean de Cultură și Arte Argeș, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” Pitești, Myosotis Media Group, Crama Marcea, Radio România, Agenția de Știri BASILICA, Uniunea Ziariştilor Profesioniști din România, revista Regal Literar, Școala Populară de Arte și Meserii Pitești, ziarul Gândul, ziarul Literatura și Arta, revista Timpul, ziarul Ultima Oră, Euro Education Federation, AZnews.ro, Aqua Carpatica, RoveZone.ro, ROTAREXIM, Hotel RAMADA Piteşti, ziarul Europa Ortodoxă, Uniunea Jurnaliștilor Independenți din România, Editura Paralela 45, Editura Agaton, Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin, Woman in Business, Asociația pentru Promovarea Învățământului în Industria Ospitalității, Organizația de Marketing în Turism din România, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură Ştefăneşti – Argeş.