Gândirea lui Nietzsche că omul este ceva ce trebuie depășit, apare în lucrarea sa: Așa grăit-a Zarathustra, probabil, după cum afirmă specialiștii în materie, ar fi cea mai frumoasă carte a sa, care a fost scrisă în trei părți între anii 1883 și 1884, iar a patra parte a fost adăugată în anul 1885.
În această lucrare, filosoful german a lansat un atac furibund și susținut asupra istoriei gândirii occidentale, ținta sa precisă atingând trei idei legate între ele, după cum vom vedea:
1. Ideea pe care o avem despre „om” sau natura umană;
2. Ideea pe care o avem despre Dumnezeu;
3. Ideile pe care le avem despre moralitate și etică.
Așadar, Nietzsche scrie despre a filosofa „cu ciocanul” (bine că nu a zis „cu barosul”), căutând să zdrobească multe dintre viziunile cele mai prețuite ale tradiției filosofice occidentale, neștiind precis câtă filosofie a citit și care au fost lecturile preferate în afară de Kant și Voltaire. Cartea a scris-o în „regim de urgență” (doar în câteva zile – prima parte). Se remarcă prezentarea unei viziuni remarcabile de logică și în același timp extrem de provocatoare, cum afirmă specialiștii în materie.
Și acum, Zarathustra coboară: „Numele profetului lui Nietzsche, Zarathustra, este un alt nume al profetului persan in vechime Zoroastru. Se scrie, că la vârsta de 30 de ani, Zarathustra pleacă să trăiască în sihăstrie, în munți, o vreme de 10 ani, când se cufundă în singurătate, dar într-o dimineață trezindu-se, descoperă că a obosit de atâta înțelepciune cât a acumulat fiind singur pe munte. S-a gândit să coboare în oraș cu panerul lui plin cu înțelepciune pentru a o împărtăși la restul omenirii neștiutoare. La coborâre se întâlnește cu același pustnic când s-a urcat pe munte. Pustnicul a observat că Zarathustra, în cei zece ani s-a schimbat, pentru că atunci când s-a urcat pe munte ducea cu el cenușă, iar acum la coborâre, aduce foc!
Pustnicul îl sfătuiește să nu se ostenească pentru a împărtăși din înțelepciunea lui, întrucât nimeni nu-i va înțelege mesajul său. Atunci, Zarathustra îi pune și el o întrebare: ce face cu pustnicia lui în munți? Acesta îi răspunde că râde, plânge, cântă, murmură și îl slăvește pe Dumnezeu! La auzul acestor cuvinte începe să râdă, și urându-i toate cele bune și meditează, ajutându-l și Scaraoțchi: „Să fie oare cu putință? Acest prea sfânt moșneag încă nu a auzit acolo în pădurea lui, că Dumnezeu e mort?”
Filosoful Nietzsche care făcea filosofie cu „ciocanul” și cu „dinamita”, nu putea înțelege că Dumnezeu este Spirit și că nu poate muri niciodată?
Droaia de navetiști printre copertele cărților au socotit că această „găselniță” a lui Nietzsche este probabil cea mai faimoasă dintre toate „ideile opărite”, legată și de ideea că omul este ființa ce trebuie depășită! Da! Trebuie depășită de cultură, știință și roua Duhului Sfânt pentru a-și repara trăznăile care năpădesc mintea!
Calinic Argeșeanul
