Că am folosit „metafora” de filosofie pendulativă, ca să vedeți că m-a „luat” capul, vorba unora cu umor sec, voi arăta aici că, în anul 1843, Soren Kierkegaard a scos la lumină lucrarea: Sau, sau (ce mai titlu), dar și lucrarea: Frică și cutremur, urmând ca în anul următor, să publice lucrarea: Conceptul de anxietate! Prin anul 1847, se regăsește, publicând cartea: Faptele Iubirii!
În memoria filosofiei mondiale a rămas, oarecum, filosoful Soren Kierkegaard, cu o cunună distinctă, fiind considerat drept Părintele Existențialismului, deși ideile sale au fost îndeobște respinse de confrații săi întru ale filosofiei, dar generațiile următoare au fost influențate pentru că s-a înțeles importanța și libertatea alegerilor noastre și a căutărilor neodihnite a unui scop și a unui sens, filosofie dezvoltată și de Friedrich Nietzsche și Martin Heidegger, duse mai departe de Jean Paul Sartre.
Nu este cazul să abordăm, cu acest prilej, o încâlceală în care se intră, căutând, cu orice preț, firul Ariadnei. Este de menționat că filosofia este o regină care nu suferă să se apropie de ea cei brumați de ignoranță și mai ales de cei care caută cu insistență, ca să nu spun cu nerușinare, că am putea trăi o viață cu sens (ați auzit?) lipsită tocmai de Dumnezeu, unde fiecare ne putem permite orice act de alegere, în afară de propria noastră naștere în frumusețea acestei lumi văzute!
Se vede, cât de colo, că prietenul meu de dialog, în toiul discuțiilor vehemente, ar fi zărit un fel de pendulare între concepțiile unor filosofi, etichetați ca drept existențialiști.
Mă amuzam de fiecare dată, dar când rămâneam singur, cu mine însumi, intram pe gânduri și eram amărât că am arat, cu plugul nepriceperii, prin pietriș și grohotiș.
Nu-i mai bine să pui genunchiul, dacă nu e rupt, la rugăciune? Ne putem face rugăciunile și stând în picioare, în fața Domnului Dumnezeu!
Calinic Argeșeanul