Mai zăbovim o vreme în grădina cu flori filosofice a lui Arthur Schopenhauer și prezentăm un text: „Despre esența interioară a Artei”: „Nu numai filosofia, ci și artele frumoase lucrează în fond la dezlegarea problemei existenței.
Căci în fiecare spirit, care se dedă contemplării obiective a lumii, se deșteaptă o tendință, oricât de ascunsă și inconștientă ar fi ea, de a înțelege adevărata natură a lucrurilor, a vieții, a existenței. Căci numai această problemă prezintă interese pentru intelectul ca atare, adică pentru subiectul cunoașterii eliberat de scopurile voinței, deci pentru subiectul pur, al cunoașterii; precum pentru subiectul cunoașterii ca simplu individ, numai scopurile voinței prezintă interes. De aceea rezultatul oricărei concepții pur obiective, deci și al oricărei concepții artistice a lucrurilor, este încă o expresie cu privire la esența vieții și a existenței, încă un răspuns la întrebarea: „Ce este viața?” – La această întrebare răspunde în felul ei, cu deplină corectitudine, fiece operă de artă autentică și reușită. Numai că artele vorbesc cu toatele o singură limbă naivă și copilărească a intuiției, nu pe aceea abstractă și scrisă a reflecțiunii: de aceea răspunsul lor este o imagine fugară și nu o cunoștință generală durabilă. Așadar, fiece operă de artă, fiece tablou, fiece statuie, fiece poezie, fiece scenă de teatru, răspunde la acea întrebare numai pentru intuiție: și muzica își dă răspunsul ei; ba mai adânc decât toate celelalte, pentru că ea exprimă esența cea mai interioară a vieții și a existenței întregi, într-o limbă care, deși intraductibilă în aceea a rațiunii, totuși poate fi înțeleasă în mod cu totul nemijlocit. Așadar, toate celelalte arte arată celui ce întreabă, o imagine intuitivă și spun: „Privește aici, aceasta este viața!” – Răspunsul lor, oricât ar fi de just, va oferi totuși întotdeauna numai o satisfacție provizorie, nu una totală și definitivă…Așadar, cine este pătruns de concepția unei idei, este îndreptățit să aleagă arta ca mijloc al comunicării sale….Mama artelor utile este necesitatea; și prisosința e mama artelor frumoase” (Lumea ca voință și reprezentare, vol. II, cap. 34, pag. 545).
Calinic Argeșeanul
