În viața de toate zilele, omul cu Eul său pur (cum scrie Kant), are anumite grade de perfecțiune, adică femeia și bărbatul sunt cuprinși de valul schimbării. Se vorbește și de o filosofie ultimă a filosofului Schelling.
Așadar, Filosofia ultimă a lui Schelling este o filosofie a Revelației, pe care el o urmărește în mitologia antică, în doctrina gnosticilor (doctrină a adevărului absolut) și în Creștinism.
Iată ce scrie filosoful Schelling în „Ideea de Adevăr și Ideea de Frumos”:
„Eu nu neg, însă, de aceea, existența Frumosului în general, ci numai existența lui temporară. Ți-aș putea replica, spune Anselm în dialog cu Alexandru, în afară de aceasta, ceea ce spunea Socrates, în Platon că acela care nu a fost inițiat de curând în Misterii (Taine) când el privește frumusețe sensibilă – care își ia același nume de la frumosul care e în sine și pentru sine, nu este îndeajuns de ușor mișcat de ea, ca să-și reprezinte pe acesta din urmă; cel care a fost inițiat de cuvânt, vede în ceea ce imită frumosul sau, mai mult, în modelul, in corpore al acestuia o figură dumnezeiască și simte o frică asemenea aceleia pe care a mai simțit-o odată, pe care însă după aceea o slăvește ca pe o divinitate (Platon, Fedru).
Aceia care au văzut frumusețea în ea însăși și pentru ea însăși, sunt totodată obișnuiți ca-, netulburați în lipsurile impuse de o natură contrară prin sila cauzalității – să vadă modelul originar, în copia imperfectă, să iubească tot ceea ce amintește de beatitudinea trecută a contemplației. Aceea ce contrazice, în fiecare formă vie frumusețea imaginii originare, trebuie atribuit unui principiu al naturii, – niciodată însă ceea ce este conform acestei imagini, aceasta rezultând din însuși caracterul naturii ideale și din unitatea ce trebuie presupusă, între natura productivă și cea originară: aceasta reiese în mod evident și din fapatul că frumusețea apare parțial peste tot unde procesul de devenire al naturii o permite, ca fiind însă în sine, nefiind niciodată produsă și, acolo unde apare că este produsă (căci nu este decât o aparență) ea putând să apară numai fiindcă ESTE. Să nu uităm: „că ideea eternă a unui lucru este necesar frumoasă” (pag. 499).
Și că frumusețea și bunătatea vor mântui lumea!
Calinic Argeșeanul
