Aşa, câteodată sau mai des, unora dintre noi ne vine câte-o poftă nebună de a jigni, insulta sau ofensa, cele trei stări nefericite de nebuneală care se înmănunchează, de altfel într-o singură ipostază, numită pe drept cuvânt: batjocură!
Cine n-a batjocorit niciodată pe cineva şi nici chiar pe sine, – aşa din snobism -, este un om fericit, să zicem. Iar cine a suferit mizeria batjocurii aruncată de semenul său precum gunoaiele în tomberon, fără să riposteze, este un fericit, potrivit Evangheliei.
Consultând înţelepciunea neamurilor, vom afla, spre exemplu, că: „Inima rănită nu poate fi lecuită” şi „jignirile se scriu pe oţel, binefacerile pe nisip”, ca să nu mai vorbim că: „Mai mult se ţin minte jignirile primite decât binefacerile”, cum ar spune chinezii.
Mai plastic vorbind, cu iz de bucătărie, spre luare aminte: „O mâncare bună o ţii minte mult timp, o jignire o viaţă întreagă”, cum aflăm de la cei din Indochina.
Cred că se face cea mai mare greşeală când inviţi pe cineva la masă şi aşa, mai în glumă, mai în serios, îi trânteşti câte o vorbă cu subînţeles sau chiar de la obraz. O mie de mese le va uita în faţa unei glume nesăbuite, pentru că cine jigneşte uită repede, iar cine este jignit nu uită niciodată.
Este prea nobil, desigur, să scrii injuriile pe nisip, iar binefacerile pe marmură. Aceasta impune să ai o nobleţe înnăscută şi nu fabricată la comandă din materiale de mucava. Am întâlnit în viaţa mea astfel de oameni pe care i-am numit îngeri. Numai că-s tare puţini!
Mai sunt un soi de oameni care atunci când sunt jigniţi îşi aduc aminte că este mai bine, desigur, să „ucidă jignirea prin dispreţ decât prin răzbunare”. Dar mai potrivit, aş zice, este să suferi decât să jigneşti pe alţii.
Iată că românii au o mare bogăţie de înţelepciune şi în privinţa aceasta. „Ce rău şi urât la toţi, / Cel ce de ocări se ţine cu toţi” sau: „Cei ce ocărăsc / De a lor mânie se chinuiesc!” iar unii mai hazlii se aud zicând: „Când te-njură oarecine, mulţumeşte-i că nu te bate” ori: „Când te-njură pe din dos, fă-te că nu auzi sau zi tu mai bine: Când nu sunt de faţă, lasă-l să mă şi bată!”
Şi-apoi, pentru consolare, tot românul cel cuminte, nu uită că: „Înjurăturile întinează pe înjurător!” şi mai mult: „Oricine te ocărăşte, peşin să-i mulţumeşti cu căciula în mână, c-atuncea ocara la el se mână!”
Aşadar, de orice cuvinte pe care le-am rostit sau scris vom da seama în faţa lui Dumnezeu, după cum ne avertizează Iisus, iar David prorocul, ne îndeamnă să ne căim de toate cele grăite şi făcute, udând cu lacrimi aşternutul în care ne aşezăm capul spre odihnă.
Hotărât: Trebuie să moară cuvintele urâte ca să trăiască oamenii!
Să nu uităm zi de zi!
Calinic Argeșeanul
