Oricât am încercat să-l ”înving” pe Eminescu, în citit, mai ales, nu am reușit să-i parcurg întreaga operă, lăsată Neamului Românesc, ca tezaur nemuritor, așa cum poeții și scriitorii lumii, au lăsat, la rândul lor averi spirituale, Eminescu fiind unicul, uriașul și genialul român, care, prin scrisul său prolific, nu poate fi întrecut de nimeni, niciodată.
George Călinescu, în Viața lui Eminescu, a reușit să-l cuprindă, oarecum, spre a-l arăta lumii așa cum a fost el, cu adevărat, iar în capodopera sa, Istoria Literaturii Române, același genial poet este prezentat în așa fel, încât, și dacă ai vrea, nu poți să-l mai uiți niciodată.
Poezia, pentru Mihai Eminescu a fost o supapă de reînviorare, după ce lucra ore întregi la ziarul Timpul, care, după ani de scris silnic și războindu-se cu sechelele care bântuiau vremurile de atunci – exact ca și cele de mai târziu și până azi – avea să-i frângă, zi de zi, puterile sale intelectuale și fizice.
Trăia din cântul de strană în mănăstirile unde slujeau mătușile sale călugărițe, de când s-a trezit la viață și până și-a luat zborul la Cernăuți și peste Carpați în Transilvania, Viena, Berlin și alte ținuturi!
Trăia din psalmi și citiri din cărțile de slujbă, de unde a luat mireasma viersului său nemuritor!
Trăia din prietenia lui Creangă și iubirea neîmplinită a Veronicăi Micle, muza cu mofturi și părul auriu.
Trăia din seva culturii și a pământului pe care l-a iubit până la moarte și din Cer, de unde vine și trece pe la casele noastre, încercate de primejdii și disperare.
Tomurile, de sute și mii de pagini își așteaptă cu răbdare cititorii, care, din păcate, cam întârzie să se apropie de poalele muntelui, numit Eminescu.
Trebuie să ai curaj să te apropii de acest colos al științei și să intri în tainele culturii și a vieții lui atât de zbuciumată, care a plecat în frumusețea lumii nevăzute, la numai 39 de ani, asemenea lui Neagoe Basarab, sfântul isihast și Blaise Pascal, savantul mistic.
Să ne întoarcem mereu la Eminescu! De îndată ni se va lumina mintea și ni se va întări credința în Neamul și Țara în care am venit pe lume, iar cine vrea să citească vremurile, să citească pe Eminescu. Așa fac englezii cu Shakespeare, germanii cu Goethe și Schiller, grecii cu Pindar, rușii cu Pușkin, precum și alte popoare cu geniile izvorâte din vatra lor.
De când poetul Tudor Arghezi, l-a numit pe Eminescu ”sfântul ghiersului românesc”, de atunci am iubit mai mult pe Eminescu, iar pe Arghezi l-am zărit stând la taină cu sfântul Mihai, din Ipoteștii Botoșanilor, care-i așeza literele în Cuvânt!
Cine-i aduce omagiu lui Eminescu, intră în lumea scrisului său din poezii, proză și vehemența ziaristică a Timpului care l-a dus în spațiul etern!
Fiecare român se numește Eminescu!
Calinic Argeșeanul