Skip to main content


Trebuie să recunoaștem că filosoful John Locke, în gama filosofilor lumii este analitic și uneori lasă câte o fereastră pentru a se aerisi meandrele gândirii sale. Deși el respinge doctrina ideilor înnăscute, totuși, el nu respinge și conceptul că ființele umane au anumite abilități înnăscute.

 

Ce să înțelegem prin afirmația că: „pruncii spun lucruri trăznite?” Filosoful american, la sfârșitul secolului XX, Noam Chomsky, afirmă că în fiecare om există un proces înnăscut al gândirii, proces capabil să genereze o „structură profundă”, universală, a limbajului și că toate limbile au fost generate pornind de la acest fundament comun.

Trebuie să-i fim recunoscători genialului gânditor John Locke, pentru că a luminat, oarecum, drumul de investigare a modului în care ființele umane dobândesc cunoașterea, într-o perioadă în care înțelegerea omului asupra lumii, se amplifică într-un avânt fără precedent.

Trebuie, așadar, să ne reamintim, că filosofii din vechime, și în special gânditorii scolastici medievali, cum, spre exemplu, ar fi Toma d`Aquino – ajunseseră la concluzia că anumite aspecte ale realității sunt departe de înțelegerea minții umane.

În gândirea sa „la rece”, filosoful John Locke, a scris: „Mi se pare aproape o contradicție să spunem că există adevăruri imprimate în suflet, pe care acesta nici nu le pricepe, nici nu le înțelege!”

În gândirea sa, John Locke este temerar. El își presupune să-și imagineze că mintea omului este o coală albă de hârtie, fără nicio literă scrisă, fără nicio idee! Cum se umple ea?

Dacă este așa, deși părerile și realitățile, ne grăiesc nouă în mod diferit, marele analist adaugă: „De vreme ce mintea este o coală albă sau tabula rasa, la naștere, el consideră că oricine poate fi transformat printr-o bună educație, una care încurajează gândirea rațională și talentele individuale.”

Așadar, putem să ne bucurăm că filosoful John Locke, postulează apoteotic: „El afirmă că întreaga noastră cunoaștere referitoare la lume poate proveni doar din experiență, care ne este transmisă cu ajutorul simțurilor. Putem ulterior să trecem prin filtrul rațiunii această cunoaștere pentru a formula idei noi!”

Când eram elev, citeam și din opera filosofului John Locke, dar nu înțelegeam mare lucru. Acum, la apusul vieții terestre, am reluat lecturile din vremea tinereților!

Așa, ca să mă laud puțin! Nu glumesc cu cititul!

Calinic Argeșeanul