Skip to main content


Tot în această după-amiază, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul a dorit să facă un scurt popas și la mănăstirea Agapia, aflată în apropiere. Întreg personalul monahal a avut bucuria de a participa la prezentarea cărții care a fost făcută în trapeza mănăstirii.



 

Chiriarhul și-a amintit de perioada copilăriei pe care și-a petrecut-o în acest spațiu binecuvântat de Dumnezeu. În semn de recunoștință pentru eforturile depuse în păstrarea credinței ortodoxe în această istorică vatră monahală, maica Olimpiada Chiriac, stareța mănăstirii Agapia, a primit din partea Ierarhului Argeșean, distincția eparhială ,,Crucea Basarabă”.

Mâine, în Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul va oficia Sfânta Liturghie în biserica din parohia Cracăul Negru, satul natal al Înaltpreasfinției Sale.