În șirul filosofilor europeni, Benedict Spinoza (1632-1677) care a purtat și numele de Baruch, a văzut lumina zilei în Amsterdam, în Olanda.
La vârsta de 23 de ani a fost expulzat (excomunicat) din sinagoga evreilor portughezi din Amsterdam, dorind să se distanțeze de învățăturile lui, expuse în Tratatul teologico-politic, care, de altfel, a fost atacat de teologii creștini și interzis în anul 1674, așa cum au avut același final și lucrările filofosului Rene Descartes. Starea ivită, pe bună dreptate, l-a oprit pe blândul filosof olandez să renunțe la publicarea celei mai importante lucrări: Etica, ce a fost publicată numai după moartea sa prematură, la doar 45 de ani!
Filosoful Baruch (Benedict) Spinoza, ca să trăiască, a lucrat la lustruirea lentilelor optice. Biograful său, Colerus, descrie firea lui blândă și extrem de prevenitoare, iar când prietenul său De Vries dorește să-i ofere o sumă mare de bani, el o refuză pentru a nu-și tulbura meditația, de asemenea, refuză un testament făcut în favoarea sa, iar culmea, nu vrea să primească nici pensia oferită de Ludovic al XIV-lea, și nici locul de profesor de filosofie la Universitatea din Heidelberg. Moare sărac, lăsând în urma sa câteva lucruri vechi, câteva cărți și lucrările lui de filosofie – nepublicate – printre care și Etica, ce se va publica chiar după moartea sa, în același an, 1677.
În această capodoperă: Etica, ordine geometrico-demonstrată, redă concepția definitivă despre lume. Iar tratatul din anul 1661 – Tractatus de Deo et homine eiusque felicitate, cuprinde aproape toate ideile de mai târziu a lucrării sale: Etica.
Trebuie să reținem că ideea filosofică a lui Spinoza este Ideea Panteistă, adică, Panteismul constă în identificarea lumii cu Dumnezeu, fără să mai existe o separare între Creator și lumea creată, ci o identitate. Dumnezeu este substanța necesară, este causa sui, este Natura. Totul este în Dumnezeu, nu există nimic în afară de El. În realitate nu există decât o singură substanță infinită cu „atributele” ei…Dumnezeu este singura cauză liberă, tot restul este determinat cauzal, fiindcă nu este decât o desfășurare necesară a naturii divine.
Lucrările nu ar fi putut fi produse în altă ordine decât aceea în care au fost produse…Dumnezeu își împlinește natura sa prin desfășurarea Lui în toate aspectele lumii. El este „natura naturantă”; lumea este natura naturată…Dumnezeu este substanța care gândește și sufletele nu sunt decât moduri ale gândirii divine, iar corpurile nu sunt decât moduri ale întinderii divine.” (pagina 316)
Calinic Argeșeanul
