După cum ni se arată în Triod, cartea de căpătâi pentru slujbele care se desfășoară în Postul Mare, astăzi, în sfânta și marea Miercuri, din Săptămâna Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos, dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care cu iubire mare a uns cu mir pe Domnul, cu puțin înainte de mântuitoarea pătimire.
Iată textul biblic: ”Fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, s-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preț, și l-a turnat pe capul Lui, pe când ședea la masă. Și văzând ucenicii s-au mâniat și au zis: De ce s-a făcut risipa aceasta? Căci mirul acesta se putea vinde scump iar banii să se dea săracilor. Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce faceți supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea față de Mine. Căci pe săraci pururea îi aveți cu voi, iar pe Mine nu mă aveți totdeauna; că ea turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune și ce-a făcut ea, spre pomenirea ei.” (Matei 26, 6-13).
Din episodul acesta atât de emoționant s-a înțeles dintotdeauna, că gestul femeii, al cărei nume nu este pomenit nici de Iisus Hristos și nici de Sfântul Evanghelist Matei, a fost făcut în numele tuturor femeilor din lume și din toate timpurile. Iisus Hristos Domnul nu numai că nu a respins această cinstire cu un ritual deosebit, înainte de a fi vândut și răstignit pe Cruce, ci mai mult, chiar a lăudat pe femeia purtătoare de mir care a făcut-o spre îngroparea Fiului lui Dumnezeu, după hotărârea din veșnicie, iar a treia zi să învieze întru slavă dumnezeiască.
Cu multă îndreptățire putem spune, că începând din clipa aceasta, Iisus Hristos avea să proclame femeia, ca zidire a lui Dumnezeu, în aceeași demnitate egală cu bărbatul și chiar mai mult decât atât. Ca temei pentru această susținere avem chiar cuvintele blândului Iisus: ”Adevăr zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta în toată lumea, se va spune și ce a făcut ea, spre pomenirea ei.” (Matei 26, 13).
Divinul Învățător, Iisus Domnul, atunci când ucenicii s-au supărat și au judecat aspru femeia purtătoare de mir, zicând: ”De ce s-a făcut risipa aceasta”, le-a răspuns, poate cu un ton dojenitor: ”Pentru ce faceți supărare femeii?”
Însuși Iisus Hristos Cel Veșnic a luat apărarea femeii mustrate de ucenicii Domnului, care nu pricepeau încă pe deplin ceea ce femeia deja făcuse cu atâta iubire. Ea nu va mai uita niciodată această întâlnire sfântă cu Iisus, Căruia I-a făcut ungerea cea de pe urmă cu Sfântul Mir de mare preț, înainte de a se jertfi pe Sfânta Cruce pe Golgota Ierusalimului.
Impresionată de gestul acestei femei, care s-ar spune că ar fi fost o păcătoasă, Casiana călugărița, a alcătuit, cu bogată pioșenie, cea mai frumoasă cântare din lume, care se cântă la Slava de la Vecernia din Miercurea ce Mare. Iată textul inspirat: ”Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe, simțind dumnezeirea Ta, luând rânduială de mironosiță, și tânguindu-se, a adus Ție mir mai înainte de îngropare, zicând: Vai mie! Că noapte îmi este mie înfierbântarea desfrâului și întunecată și fără de lună pofta păcatului. Primește izvoarele lacrimilor mele, Cel ce scoți cu norii apă din mare; pleacă-Te spre suspinurile inimii mele, Cel ce ai plecat cerurile cu nespusă plecăciune. Ca să sărut prea curatele Tale picioare și să le șterg pe ele iarăși cu părul capului meu. Al căror sunet auzindu-l cu urechile Eva în Rai, în amiază zi, de frică s-a ascuns. Cine va cerceta mulțimea păcatelor mele și adâncurile judecăților Tale, Mântuitorului de suflete, Izbăvitorul meu? Să nu mă treci cu vederea pe mine, roaba Ta, Cel ce ai nemăsurată milă!” (Triod, București, 2000, p. 577)
Ajută-ne, Doamne Iisuse, să ne spălăm păcatele mici și mari prin lacrimile spovedaniei și cu inimă curată să cinstim Pătimirile Tale, izvorul mântuirii noastre!
Calinic Argeșeanul
