Cu răbdare, încă un popas cu Blaise Pascal: „Sufletul nostru este aruncat în corp, unde găsește număr, timp, dimensiuni. El raționează asupra lor, numește această natură necesitate și nu poate să creadă altfel…
Ce himeră este, deci, omul?
Ce noutate, ce monstru, ce haos, ce subiect al tuturor contradicțiilor, ce paradox, ce minune, Judecător al tuturor lucrurilor, vierme stupid al pământului, depozitar al adevărului, cloacă de incertitudine și eroare, glorie și gunoiul Universului! Cine va descurca această încurcătură?
Aceasta ar ajunge dacă rațiunea ar fi rațională. Dar este destul de rațională pentru a arăta că nu a găsit încă nimica sigur. Ea nu a renunțat însă de a ajunge acolo; din contră, este mai pasională ca oricând în cercetarea ei și se asigură ea însăși că are forțe necesare pentru această cucerire. Trebuie deci distrusă – și după ce vom examina puterile ei prin efectele lor, să le recunoaștem în ele însele: să vedem dacă are oarecare forțe sau mijloace capabile de a prinde adevărul.
Inima are ordinea ei, spiritul o are pe a lui, care este prin principii și demonstrații. Inima are o alta. Nu demonstrează că trebuie să fii iubit, expunând ordinea cauzelor în dragoste: ar fi ridicol. Iisus Hristos, Sfântul Pavel, au ordinea carității, nu pe aceea a spiritului, căci ea voia să încălzească, nu să instruiască.
Inima are rațiunile ei, pe care rațiunea nu le cunoaște. Nu este nimic atât de conform cu rațiunea, ca această dezaprobare a rațiunii. Noi cunoaștem adevărul nu numai prin rațiune, dar și prin inimă. În acest fel cunoaștem primele principii.
Dacă ai înțeles întreaga natură a omului, trebuie, – pentru ca o religie să fie adevărată, – ca ea să fi cunoscut natura noastră. Ea trebuie să fi cunoscut măreția și josnicia, rațiunea uneia și a celeilalte. Care a cunoscut-o, fără de cea creștină?
Creștinismul ordonă omului să fie asemenea lui Dumnezeu! Un Dumnezeu umilit până la moarte pe Cruce, un Mesia triumfând asupra morții prin moarte: două naturi în Iisus Hristos – două stări ale naturii omului. Pe măsură ce ai mai multă lumină, descoperi mai multă măreție și mai multă josnicie în om – Oamenii de rând – Filosofii: pun în mirare pe oamenii de rând; – Creștinii: pun în mirare pe filosofi!” (pag. 298 din Antologia Filosofică).
