În această lună, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea sfântului sfinţit mucenic Simeon, episcopul Persidei, cu însoţitorii săi Avdela preotul, Gotazat, Fusic şi alţii o mie o sută cincizeci.
Ctesifon şi Salic care domneau în cetăţile Persidei, pe când împărăţea în ţara Persidei Sapor, au scris împăratului că arhiereul creştinilor Simeon şi alţi mulţi nu vor să se supună împărăţiei şi să dea dajdie, ci îşi aleg mai degrabă a muri pentru Hristos, decât să slujească cu ponos şi cu necinste. Mâniindu-se pentru acestea împăratul, a poruncit să fie adus sfântul Simeon legat cu două lanţuri, şi trimis la temniţă.
Acolo sfântul a întors la credinţa în Hristos pe prepozitul Gotazat, care fusese mai înainte creştin, dar pentru cinstea ce avea la împăratul şi de frică se închinase soarelui după legea perşilor; pe care prinzându-l, i-a tăiat capul, în locul binelui ce-i făcuse acesta, căci el crescuse pe împăratul, de când fusese înţărcat de la sân. Auzind de dânsul, în temniţă, sfântul Simeon se bucura şi se ruga lui Dumnezeu cu ceilalţi, ca şi el să se săvârşească în acelaşi chip. Scoţându-i şi pe dânşii din temniţă, li s-au tăiat capetele, fiind la număr o mie o sută cincizeci. Au tăiat întâi pe sfântul Simeon, îndemnând la aceasta şi pe ceilalţi. Se zice că unul din cei ridicaţi s-a înfricoşat, iar îngrijitorul palatului care se numea Fusic, îl îmbărbăta să nu se sperie nicidecum, ci să închidă ochii şi să primească tăierea, că este grabnică moartea; dar fiind pârât pentru aceasta, şi mărturisind cu îndrăzneală că crede în Hristos, i s-a tăiat limba, şi i s-a jupuit pielea, şi aşa şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Acachie, episcopul Melitinei.
Acest preacuvios a fost din Melitina Armeniei, din părinţi binecredincioşi, temători de Dumnezeu care, fiind neroditori, prin rugăciune şi prin înfrânare au cerut loruşi de la Dumnezeu această roadă binecredincioasă, pe cuviosul Acachie, pe care crescându-l întru învăţătura cărţilor, l-au dus la episcopul cetăţii aceluia, şi l-au dat spre slujba lui Dumnezeu, căci aşa s-au fost făgăduit când au cerut de la Dumnezeu să le dea acest rod. În acea vreme era episcop fericitul Otrie cel ce a fost unul din cei o sută cincizeci de sfinţi, la Sinodul al doilea, împotrira eresului lui Machedonie, luptătorul în contra Duhului Sfânt. Cunoscând darul lui Dumnezeu ce era întru Acachie încă din pruncia lui, l-a făcut cleric bisericesc; şi trecând Acachie din putere în putere, întru faptele cele bune şi întru osteneli bisericeşti cu viaţa cea plăcută lui Dumnezeu, s-a suit la treapta preoţiei şi făcân-du-se vas ales Sfântului Duh, s-a învrednicit de treapta arhieriei ca un vrednic, şi a fost episcop al cetăţii Melitinei, după moartea episcopului Otrie, fiind ales de toţi cu un glas. Acesta a fost la Soborul al treilea ce s-a ţinut la Efes, dimpreună cu sfântul Chiril patriarhul Alexandriei, împreună şi cu ceilalţi sfinţi părinţi, împotriva lui Nestorie patriarhul Constantino-polului, care hulea pe preacurata Fecioară de Dumnezeu Născătoarea; pe acesta surpându-l, l-au dat anatemei, ca pe un eretic şi păgân. Şi aşa Acachie, fiind iubit de toţi sfinţii părinţi şi lăudat, încă şi de împăratul cel binecredincios, Teodosie cel Mic, mult a fost lăudat şi întru mulţi ani păstorind Biserica lui Hristos, şi multe minuni făcând, s-a mutat către Domnul, punându-se sfintele lui moaşte lângă mormântul sfântului mucenic Polieuct, cu care împreună acum stă în cetele sfinţilor.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Adrian.
Şi acest mucenie Adrian era unul din cei ce oarecând au fost prinşi şi au fost puşi la felurite închisori. Fiind scoşi din închisoare, în vremea când grecii se aflau în rătăcire şi jertfeau zeilor celor mincinoşi, era silit şi acesta să se apropie de jerfelnic şi să aducă tămâiere. Dar el nu numai că nu s-a plecat a face aceasta, ci tare fiind cu trupul şi viteaz, a răsturnat jertfelnicul, şi jertfele ce erau deasupra lui le-a vărsat şi focul l-a împrăştiat. Pornind prin aceasta spre urgie pe guvernator şi aprinzând mânia închinătorilor la idoli a fost prins şi bătut fără cruţare, şi l-au aruncat într-un cuptor ars cu foc, şi aşa s-a săvârşit cu pace.
Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Agapet, papă al Romei.
Acest între sfinţi părintele nostru Agapet a trăit pe vremea împărăţiei lui Justinian, crescut fiind prin sihăstrie şi virtute şi învrednicit de cinstea preoţiei. Purcezând să meargă la Constantinopol, ca să se întâlnească cu împăratul Justinian, îndată pe cale a dat dovadă de virtutea sa şi de îndrăzneala către Dumnezeu, căci ajungând în Grecia, văzând un om cuprins de două neputinţe, căci nici nu putea vorbi, nici nu putea umbla, apucându-l de mână, l-a făcut cu picioare noi, şi băgându-i în gură sfântă părticică din stăpânescul Trup, I-a arătat bine grăitor. Dar şi după ce a ajuns la Poarta de aur, punând mâna pe un orb ce s-a apropiat de el, i-a dăruit puterea vederii. Drept aceea după vrednicia virtuţii sale, fiind primit de cei în dregătorii şi de senat şi de însuşi împăratul şi de toată cetatea, şi izgonind din Scaunul Constantinopolului pe Antim episcopul Trapezuntei, care rău trecuse la acel scaun, ca cel ce cugeta ale lui Eutihie şi ale lui Sever, l-a dat pe el anatemei şi a hirotonit pe preacucernicul preot Mina al preasfintei bisericii celei mari, încuviinţat cu viaţa şi cu cuvântul, şi care avea drepte cugetările credinţei. Pe acesta aşezându-l în scaunul patriarhicesc, după câtăva vreme s-a mutat către Domnul.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
